14 persoane au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea. Autorităţile, în alertă , 21 ianuarie 2023 „La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău”, transmite, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea. ISU Vâlcea precizează că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au constatat că mai multe persoane acuză cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale. Conform ISU Vâlcea, paisprezece persoane au fost transportate la spital în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. Astfel, 6 persoane transportate de autosanitarele Serviciului de Ambulanţă la spital, două persoane au fost duse de autospecialele SMURD, iar alte şase s-au prezentat singure la unitatea de primiri urgenţe din Râmnicu Vâlcea. Poliţiştii fac în continuare verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Comunicate noi Stiri
Cel puțin 113 morți și sute de case distruse în China. Este cel mai devastator seism care a lovit țara în ultimii nouă ani VIDEO 20 decembrie 2023 Bilanţul victimelor cutremurului care a lovit nord-vestul Chinei la începutul acestei săptămâni a crescut la 131 de morţi, a anunţat miercuri postul public CCTV, în timp ce căutările supravieţuitorilor continuă la temperaturi sub limita îngheţului, informează AFP. Read More
Tenorul Alin Stoica, primit de Papa Francisc cu prilejul Concertului de Crăciun de la Vatican – Ce mesaj i-a transmis artistul român 18 decembrie 2023 Tot ieri, înainte de spectacol, Alin Stoica a devenit primul tenor român primit de Papa Francisc. Emoționat, artistul român i-a transmis papei un mesaj special. „Sanctitate, vă implor cu recunoștință să vă rugați pentru linistea și bunăstarea poporului român!”, au fost cuvintele lui Alin Stoica adresate Suveranului Pontif, a cărui… Read More
Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump a pledat nevinovat 30 septembrie 2024 Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP. Read More