4 cupluri nefericite din zodiac. Se au ca șoarecele și pisica – distrug tot ce ating , 26 ianuarie 2022 Berbec și Scorpion Acești doi nativi sunt atât de diferiți încât nu își pot închipui cum s-au înțeles până acum. Cu toate acestea, au reușit să formeze un cuplu interesant, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Au trăit momente pasionale, intense, de care s-au bucurat la maximum. S-au îndrăgostit de la prima vedere, dar au trecut și prin drame pe care le duceau de fiecare dată la un alt nivel. Berbecul este o fire libertină, independentă și care nu suportă să dea explicații pentru tot ce face, iar Scorpionul adoră să dețină controlul și să își acapareze partenerul, indiferent de situație. Taur și Vărsător Deși cei doi se atrag ca magneții, lucrurile merg pe dos de fiecare dată. Echilibrul lipsește total între cele două semne zodiacale, tocmai de aceea conflictele nu vor înceta să apară nici după nenumăratele împăcări prin care au trecut. Taurul își dorește o relație liniștită, fără drame, alături de un partener care este dispus să îl asculte și să se supună cerințelor sale. În schimb, Vărsătorul nu are nici cea mai mică intenție să cedeze în fața presiunilor și nu se ferește să își arate firea nonconformistă. Va face întotdeauna doar ce va vrea, indiferent dacă va fi sau nu pe placul partenerului. Săgetător și Capricorn Cei doi nativi pot avea o relație, dar nu una care să dureze toată viața. Nu s-ar putea spune că vor fi fericiți împreună, dar nici că vor avea parte de cele mai urâte experiențe. Cu toate acestea, dramele vor fi la ordinea zilei, ceea ce va reuși să îi epuizeze complet. Săgetătorul este genul de persoană nonconformistă, căreia îi place libertatea și independența, așa că trăiește cum vrea, fără să se supună vreunei reguli. La polul opus este Capricornul, cea mai stabilă zodie și care se concentrează foarte mult pe ascensiunea profesională, pe bani, dar și pe întemeierea unei familii. Acest lucru îl sperie pe Săgetător, tocmai de aceea viitorul lor împreună nu arată prea bine. Leu și Scorpion Această relație nu are cum să fie una fericită din moment ce Leul nu va primi complimentele pe care dorește să le audă de la Scorpion. Relația lor se bazează mai mult pe atracție fizică, dar asta nu este suficient pentru ca lucrurile să meargă pentru o perioadă lungă de timp. De exemplu, Leul are o fire orgolioasă, nu se mulțumește cu puțin și vrea ca partenerul să se plieze perfect pe dorințele sale. Vrea să aibă libertatea să flirteze, mai ales dacă se simte fermecător. Din păcate, însă, acest lucru nu se va întâmpla alături de un Scorpion, mai ales că el are tendința de a fi exagerat de gelos. Comunicate noi Stiri
Ministrul de externe olandez a reconfirmat sprijinul Olandei pentru aderarea României la Schengen 23 ianuarie 2023 Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, o întrevedere bilaterală cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Regatului Ţărilor de Jos, Wopke Bastiaan Hoekstra, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, cu care a discutat despre perspectivele de avansare a procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, prin depăşirea situaţiei… Read More
Scandalul Simonei Halep, comentat de o altă româncă: ”Au avut ceva cu țara noastră, să ne pedepsească. Dacă ar fi fost din SUA…” 25 mai 2024 Simona Halep a revenit în competiții ca urmare a deciziei pe care a anunţat-o TAS, de reducere a suspendării de 4 ani dictată de ITIA la 9 luni. Colega din circuit Mihaela Buzărnescu a comentat scandalul de dopaj în care a fost implicată fosta lideră mondială. Read More
Ucraina a introdus un nou sistem robotic anti-dronă, care va crește ponderea războiului autonom VIDEO 10 decembrie 2024 Ministerul Apărării din Ucraina a prezentat un sistem robotic anti-dronă inovator, Droid TW 12.7, dotat cu o mitralieră puternică. Acesta a fost deja testat în condiții de luptă, iar autoritățile de la Kiev spun că este un pas important înainte pentru războiul autonom. Read More