ONU: Peste 1,7 milioane de refugiați au părăsit Ucraina până pe 6 martie. Care este stadiul evacuărilor prin culoarele umanitare Webpress, 8 martie 20228 martie 2022 La rândul lor, autoritățile ucrainene anunță că peste 600.000 de locuitori au fost deja evacuați din Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, după capitala Kiev. Cele șase culoare umanitare au fost deschise, luni, 7 martie. Potrivit deciziei Moscovei, evacuarea refugiaților din Ucraina se face în Rusia și Belarus. Ucraina a catalogat mutarea Rusiei „complet imorală”, „absurdă,cinică, inacceptabilă”. Anunțul deschiderii culoarelor umanitare a venit după două zile de încercări eșuate de încetare a focului pentru a permite civililor să scape din orașul asediat Mariupol, unde sute de mii de oameni sunt de la începutul săptămânii trecute blocați fără hrană și apă, sub bombardamente neîncetate și în imposibilitatea de a-și evacua răniții. Noile „coridoare”au fost deschise la ora 10.00, ora Moscovei (09.00, ora Româniai), din capitala Kiev și din orașele estice Harkov și Sumî, precum și din Mariupol, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Toate cele șase culoare umanitare duc însă în Rusia sau Belarus, cu mențiunea că doar două din ele permit ajungerea în alte orașe ucrianene, însă evacuarea este strict supravegheată de ruși. Armata rusă va efectua „un control obiectiv neîntrerupt al evacuării, inclusiv cu ajutorul dronelor”, a anunțat Rusia. În replică, un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a numit propunerea de evacuare „complet imorală”, declarând că Rusia încearcă „să folosească suferința oamenilor pentru a crea o imagine de televiziune”. „Coridoare umanitare. Rusia a zădărnicit deja deschiderea lor de două ori, bombardând rutele. Și acum rușii spun că sunt pregătiți să deschidă coridoarele, dar în direcția Federației Ruse. Adică vor ca cetățenii noștri să meargă pe teritoriul Federației Ruse. Absurd, cinic, inacceptabil”, a subliniat ministrul de resort și vicepremier Irina Vereșciuk. Aceasta a cerut întregii lumi să facă presiuni asupra Rusiei: „Doar mesaje oficiale ale autorităților ucrainene! Numai ele stau la baza lucrărilor coridoarelor umanitare de pe teritoriul ucrainean”. Astfel că civilii din Harkov ajung în Rusia, cei din Kiev în Belarus, și doar cei din Mariupol și Sumi au două opțiuni, spre alte orașe ucrainene și spre Rusia. Doar din aceste două orașe mici, rutele de evacuare duc și spre alte orașe din Ucraina. Mariupol: Traseul 1 – Novoazovsk, Taganrog, Rostov-pe Don (Rusia), apoi pe calea aerului, rutier sau feroviar către o destinație aleasă sau un loc de deținere temporar;Traseul 2 – Portivske, Mangush, Republica, Rosivka, Bilmak, Polohi, Orehiv, Zaporizhzhya (Ucraina);Harkov: Nekhoteyevka, Belgorod (Rusia), apoi pe calea aerului, rutier sau feroviar;Sumi: Traseul 1 – Sudzha, Belgorod apoi cu orice transport; Traseul 2 – Sumy, Golubivka, Romny, Lokhvitsya, Lubny, Poltava (Ucraina);Kiev: Hostomel, Rakivka, Sosnovka, Ivankiv, Orane, Cernobîl, Gden”, Gomel (Belarus), apoi cu avionul în Rusia, conform BBC. Comunicate noi Politica Stiri
Stiri Investiții esențiale pentru apă potabilă: 32 de milioane de lei alocați pentru surse alternative în Prahova 22 iunie 2026 Guvernul României a alocat 32 de milioane de lei pentru surse alternative de apă în Prahova, ca răspuns la criza apei de anul trecut. Această decizie are implicații profunde pentru comunități. Citește mai mult
Alexandru Rafila a anunțat că vaccinurile bivalente COVID-19 ajung în curând în România – Ce spune despre negocierile cu Bruxelles 25 octombrie 2022 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a avut negocieri „complicate” cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai producătorilor de vaccinuri anti-COVID privind reducerea cantităţii de doze pentru România, exprimându-şi speranţa ca acestea să ajungă la final „în curând”. „Am avut negocieri complicate cu cei de… Citește mai mult
Stiri Julian Quinones și Impactul Primului Gol din Campionatul Mondial de Fotbal 2026 11 iunie 2026 Julian Quinones a marcat primul gol la Campionatul Mondial de Fotbal 2026, un moment simbolic pentru fotbalul mexican și o oportunitate pentru cariera sa. Citește mai mult