Tânăra cu dizabilități ținută la pat 6 luni cu piciorul rupt a fost operată. Parchetul a deschis dosar penal Webpress, 6 decembrie 2021 Un dosar penal a fost deschis, în urma unui denunţ al Centrului de Resurse Juridice, legat de un caz şocant petrecut într-un Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Vâlcea. Potrivit denunţului Fundaţiei Centrului de Resurse Juridice (CRJ), o beneficiară cu un handicap grav, internată de mai mulţi ani la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni – Vâlcea, a fost neglijată mai bine de şase luni deşi avea un picior rupt, fără să i se acorde asistenţă medicală. Era vorba despre o tânără cu dizabilităţi, instituţionalizată, aflată într-o suferinţă inumană, căreia i se refuză sistematic tratamentul medical şi îngrijirile necesare recuperării şi care zăcea de luni de zile pe un pat, în dureri. Între timp, alte noi detalii au ieșit la iveală. O angajată a centrului de îngrijire a rupt tăcerea și a dat presei detalii înfiorătoare despre cazul femeii de 33 de ani. Aceasta a povestit că directorul a știut de la bun început că tânăra are piciorul rupt, dar nu a făcut nimic pentru ea. Mai mult, când cazul ei a fost adus în discuție, bărbatul spus: „De durere, faci infarct și de infarct nu poate fi găsit cineva vinovat.” Angajata a povestit că tânăra mânca pâine pâine în ciorbă sau mâncare solidă pentru că în centru nu exista un mixer cu care să-i fie pasată mâncarea. Angajata a preferat să-și ascundă identitatea, de teamă să nu fie sancționată sau concediată. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Ce se ascunde în spatele conflictului dintre Donald Trump și Papă? 18 aprilie 202620 aprilie 2026 Un nou schimb de replici între președintele american Donald Trump și liderul Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, a atras atenția observatorilor internaționali, marcând un moment neobișnuit în relațiile dintre Casa Albă și Vatican. Trump l-a descris pe Papă drept „slab în privința criminalității și foarte slab în politică externă”… Citește mai mult
Stiri Victor Negrescu solicită o reacție europeană mai fermă în fața amenințărilor aeriene: Context și implicații 25 aprilie 2026 Victor Negrescu solicită Uniunii Europene să întărească securitatea cetățenilor europeni în urma incidentului cu drona rusească, subliniind nevoia de reacție unită. Citește mai mult
Val de aer POLAR peste România: Vremea se schimbă radical – Unde vor fi ploi, lapoviță, ninsori și îngheț – HARTA 26 martie 2023 Vremea se schimbă radical după aerul cald venit din nordul Africii. O masă de aer rece, polar, venit din nordul Europei cuprinde de luni țara noastră. În sudul țării vor fi temperaturi minime de 3-4 grade iar cea maxima nu va depăși în unele zile 11 grade Celsius. Vântul va bate… Citește mai mult