ANPC: Patronul benzinăriei din Beiuş care a aruncat în aer prețul carburanților se distra că amenda e prea mică Webpress, 16 martie 2022 „Cei din instituţiile guvernamentale trebuie ca în acest permanent dialog (cu consumatorii, n.r.) să poată transmite la rândul lor informaţii bazate pe surse responsabile din piaţă. Gândiţi-vă că toată situaţia creată în legătură cu comerţul de combustibil a pornit de la un mesaj în online cu referire la un operator economic – astăzi sancţionat – din zona Beiuş. Dacă aţi vrea să intrăm în meandrele cunoaşterii acestei sancţiuni şi acestei abateri, pot să vă spun că respectivul operator economic, la nici o oră după încheierea documentului de control, se distra în mediul online că amenda plătită reprezintă mult prea puţin faţă de cât ar fi câştigat el în perioada respectivă”, a declarat Constantinescu, la o dezbatere despre drepturile consumatorilor. Preşedintele ANPC a apreciat că amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii. „De ce spun acest lucru: pentru că alături de comunicare mai trebuie să comunicăm ceva de la nivelul instituţiilor: amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii, jumătate din minim ne situează pe noi nu în Cenuşăreasa, ci în Fetiţa cu Chibrituri a autorităţilor de control. Noi scriem 100.000 (de lei, n.r.) pe pagină, din care respectivul operator economic poate plăti o sumă derizorie. Am stat de vorbă între noi, autorităţile cu atribuţii de control, este momentul să ne trezim la realitate şi să trezim piaţa la realitate. Nu îmi doresc să aplic sancţiuni mari, îmi doresc ca forma preventivă a comunicării acestora să fie cea care lămureşte piaţa de ce să-ţi iei o amendă raportată la cifra de afaceri când mai bine eşti corect şi nu trebuie să te gândeşti la astfel de sancţiuni. Deci comunicarea trebuie să fie inclusiv aceasta: stai potolit, respectă legea, respectă consumatorii, pentru că altfel amenda va fi una dură, nu va fi la nivel de beletristică, ca până acum”, a adăugat Horia Constantinescu. Guvernul a anunţat că cea mai mare amendă aplicată benzinăriilor este de 100.000 de lei şi a fost dată unui lanţ care deţine 215 staţii. Comunicate noi Stiri
Elevă în stare gravă, după ce a sărit pe geam pentru a se vedea cu iubitul 30 noiembrie 2022 Fata în vârstă de 16 ani este elevă la Liceul Pedagogic din Călărași și locuiește în internatul unității de învățământ. Ea a recurs la acest gest după ce pedagogul de serviciu nu i-a permis să iasă la întâlnire. Atunci, adolescenta a luat cearșafuri, le-a înodat și le-a legat de grilajul… Citește mai mult
Stiri Tensiuni comerciale: Amenințările lui Trump asupra Uniunii Europene și implicațiile tarifelor vamale de 100% 26 iunie 2026 Amenințările lui Trump cu tarife vamale de 100% asupra UE pentru impozitarea serviciilor digitale generează tensiuni comerciale majore. Citește mai mult
Radu Mazăre ajunge, din nou, pe mâna procurorilor – Dosarul pentru vânzarea unor terenuri la preţuri subevaluate reanchetat 21 septembrie 2022 „Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa cauza privind pe inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Enache Marcela, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 118/P/2015 din data de 21.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie… Citește mai mult