Iohannis, despre o eventuală agresiune a Rusiei asupra altor state: „Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina” Webpress, 25 martie 2022 „În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina, asta trebuie să o spunem clar. Însă noi suntem convinşi că Flancul Estic trebuie întărit şi de aceea suntem foarte mulţumiţi că la NATO, de exemplu, s-a luat deja decizia de a aproba Grupul de Luptă care va staţiona în România, cum de altfel s-au aprobat şi alte grupuri de luptă, în total, faţă de patru grupuri de luptă care sunt acum pe Flancul Estic, vor fi opt. Este important pentru noi, în România, fiindcă Flancul Estic este relativ mai puţin populat în partea Mării Negre şi asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezenţă permanentă, şi acest Grup de Luptă va constitui o prezenţă aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Prin aceste mişcări pe care le facem, clar, România va fi mai bine apărată, dar, după părerea mea şi după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung pentru a face Flancul Estic mult mai solid şi mult mai bine apărat”, a declarat Klaus Iohannis. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Se strică vremea din 1 Decembrie – Ce temperaturi se vor înregistra și când încep ninsorile 28 noiembrie 2021 „Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius. Cer… Citește mai mult
Cum să alegi cel mai bun balsam de buze? Sfaturi și recomandări de îngrijire 7 martie 2025 De ce este important să folosești un balsam de buze? Buzele nu conțin glande sebacee, ceea ce le face predispuse la uscăciune și crăpare. Se recomandă utilizarea unui balsam de buze de calitate, deoarece: hidratează intens buzele;protejează buzele împotriva factorilor de mediu;previne crăpăturile și descuamarea pielii buzelor;oferă buzelor un aspect neted și… Citește mai mult
Elevi obligați să mănânce insecte la masa de prânz – Marea resetare mondială 18 octombrie 2022 Imagini bizare vin dintr-o școală din Olanda. Copiii sunt îndemnați să includă în masa de prânz viermi și insecte, ca înlocuitor al cărnii. Trendul mâncatului de insecte este dat și de vedetele internaționale. Într-o înregistrare video din 2017, Angelina Jolie, ambasador Unicef, își învată propriii copii să gătească și să… Citește mai mult