Se țin lanț probleme de Traian Băsescu. Fostul președinte, somat să părăsească vila de protocol în 60 de zile Webpress, 28 martie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis săptămâna trecută că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia este definitivă. Fostul președinte a refuzat să comenteze sentința, dar a precizat că va merge la CEDO. „Dl. Traian Basescu, în calitate de șef al statului roman în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menționate de la încetarea mandatului.În temeiul acelorași dispoziții legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect ”folosința gratuită a locuinței pentru imobilului situat in București, Str. Gogol nr. 2, sector 1”. Având in vedere ca:La data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv in Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat; – Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atat titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare. În cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, se arată în comunicatul Regiei Protocolului de Stat (RAPPS). Potrivit modificării făcute în 2021 la legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, o decizie definitivă de colaborare cu fosta Securitate atrage pierderea drepturilor acordate pentru restul vieții. Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: Potrivit modificării făcute în 2021 la legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, o decizie definitivă de colaborare cu fosta Securitate atrage pierderea drepturilor acordate pentru restul vieții. Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare. Cât privește mandatul de europarlamentar, decizia de colaborare cu fosta Securitate nu are nicio consecință juridică, potrivit fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean. „Nu are consecințe juridice constatarea calității sau necalității de colaborator al Securității, nu are consecințe juridice, ci doar morale”, a declarat el pentru Europa Liberă. În privința unui posibil fals în declarații, ca urmare a faptului că a completat la candidatură că nu a colaborat cu fosta securitate, cercetătorul CNSAS și istoric Mădălin Hodoe susține că este greu de dovedit o astfel de infracțiune în spețe de acest fel. „În declarația aceea nu se spune despre relații cu Securitatea, care să implice o asumare generală, ci de colaborare în sensul legii”, declară Mădălin Hodor. Comunicate noi Stiri Traian Băsescu
Stiri Istvan Kovacs și provocările arbitrajului la CM 2026: O analiză a rolului său în meciul Iordania – Argentina 24 iunie 2026 Istvan Kovacs va arbitra meciul Iordania – Argentina la CM 2026, un moment semnificativ pentru fotbalul românesc și pentru cariera sa. Citește mai mult
Tragedie în munții Făgăraș. Un turist polonez a murit de infarct – Situație incredibilă la preluarea cadavrului: Elicopterul SMURD, blocat 4 august 2023 Un turist din Polonia a murit, vineri după-amiază, în Masivul Făgăraş, împreună cu un grup de persoane. S-a dat alerta după ce acestuia i-a venit rău în timp ce se afla între zonele Trei Paşi de Moarte şi Nerlinger din Făgăraş. A făcut un stop cardio-respirator. Apelul la 112… Citește mai mult
Klaus Iohannis a decorat medicii: „Traversăm o criză umanitară generată de agresiunea militară a Rusiei” 7 aprilie 2022 „Mă bucur să mă reîntâlnesc cu oameni care, în ultimii doi ani, au fost atât de implicați în a salva viețile românilor. Pentru toate sacrificiile și eforturile făcute, vă mulțumesc! Am depășit o perioadă neagră a unei pandemii fără precedent și sunt încrezător că experiența acumulată în gestionarea acestei dramatice… Citește mai mult