Zelenski îi acuză pe militarii ruşi care se retrag că au minat zone din nordul Ucrainei Webpress, 2 aprilie 2022 Ucraina a informat că trupele sale au recăpătat controlul a peste 30 de oraşe şi sate din regiunea Kiev de când Rusia a anunţat în această săptămână o diminuare a operaţiunilor sale în jurul capitalei ucrainene pentru a se concentra asupra luptelor din estul ţării.„În nordul ţării noastre, invadatorii pleacă. (Retragerea) e lentă, dar sesizabilă. În unele locuri sunt izgoniţi prin lupte. În altele, chiar ei îşi abandonează poziţiile”, a declarat Zelenski într-un mesaj video dat publicităţii sâmbătă, fără să prezinte dovezi. „Minează tot acest teritoriu. Casele sunt minate, echipamentele sunt minate, chiar şi cadavrele”, a spus şeful statului ucrainean.Ministerul Apărării rus nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta acuzaţiile pe care agenţia de presă britanică spune că nu le-a putut verifica din surse independente.Sâmbătă, serviciile de urgenţă le-au cerut locuitorilor din zonele recent eliberate din regiunea Kievului să fie vigilenţi, atrăgând atenţia că peste 1.500 de explozibili au fost găsiţi într-o singură zi în timpul unei verificări în satul Dmitrivka, la vest de capitală.Zelenski a declarat că se fac eforturi pentru înlăturarea minelor şi securizarea zonelor, dar a avertizat locuitorii care au fugit de război să nu se întoarcă deocamdată.„Este încă imposibil să revină la viaţa normală aşa cum era ea”, a insistat el. Comunicate noi Stiri
Lovitură devastatoare pentru Putin: Europa de Est se aliază pentru a reduce dependența UE de gazele rusești 30 aprilie 2022 Un gazoduct între graniţele Greciei şi Bulgariei ar urma să fie finalizat până în iunie, obiectivul fiind de a asigura celor două ţări şi vecinelor lor acces la noile conectări la reţea. Noul gazoduct vine în contextul în care Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze… Citește mai mult
Ministrul Muncii, reacție la nemulțumirile pe Legea pensiilor: „Impactul suplimentar este de 10 miliarde lei” 9 noiembrie 2023 ”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a spus ministrul, precizând că faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde. Ministrul Muncii… Citește mai mult
Stiri Tensiuni Crescânde în Spațiul Aerian al Țărilor Baltice: Mobilizarea Avioanelor NATO în Fața Amenințărilor Dronei 21 mai 2026 Incidentul recent cu dronele în spațiul aerian al Letoniei și Lituaniei subliniază tensiunile crescânde din regiune, provocate de agresiunea rusă și reacția NATO. Citește mai mult