Mircea Geoană: România este matură, influență și respectată în NATO Webpress, 3 aprilie 2022 „Integrarea completă, profundă a României în NATO se petrece în aceste momente dramatice şi din punct de vedere militar şi strategic nu va mai fi o diferenţă calitativă între aliaţii din vestul şi cei din estul Europei. Suntem NATO. Întreg spaţiul transatlantic este vigilent, coerent şi pregătit să facă faţă oricăror provocări”, a declarat Mircea Geoană, duminică, la o ceremonie de celebrare a Zilei NATO în România, care a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit acestuia, nu există prosperitate, democraţie, „devenire naţională şi euroatlantică” fără securitate, iar Armata reprezintă coloana vertebrală a statului român şi temelia naţiunii noastre. Mircea Geoană a subliniat că România este pentru NATO „un partener de prim rang”, a cărei relevanţă strategică în zona Marii Negre, a Europei de sud-est şi în spaţiul transatlantic este respectată. „În urmă cu câteva zile am sărbătorit 18 ani de când ţara noastră, împreună cu alte şase naţiuni astăzi aliate, am aderat la NATO. (…) România şi noii aliaţi sunt astăzi la adevărata lor maturitate strategică, politică”, a punctat Geoană. Oficialul a amintit că sunt opt grupuri de luptă pe flancul estic al NATO. „Vom face mai mult şi liderii noştri la summitul de la Madrid vor adopta decizii cu consecinţe istorice pentru prezenţa permanentă, robustă, durabilă şi coerentă a NATO pe flancul estic”, a adăugat Mircea Geoană. Comunicate noi Stiri
Prefectul Capitalei: Blocurile construite în anii 50 – 60 care necesită consolidare e preferabil să fie demolate 8 februarie 20238 februarie 2023 Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a afirmat că blocurile construite în anii 50 – 60 care necesită consolidare este mai bine să fie demolate decât consolidate, iar alte locuinţe să fie ridicate în locul lor, scrie News. Toni Greblă a fost întrebat, miercuri, la Prima News, cum stă Capitala în cazul… Citește mai mult
Condimentul care tratează rapid bolile iernii – costă 1 leu! 14 decembrie 2022 Suplimentar este bine să consumăm ceapă şi usturoi, care au un puternic efect antibacterian şi cresc imunitatea. Siropul de cimbru este un bun antitusiv. Delicios în fripturi şi ciorbe, cimbrul nu se lasă mai prejos când vine vorba de proprietăţile terapeutice. El este antispastic, ceea ce înseamnă că te ajută… Citește mai mult
Mesajul sfâșietor al unei cunoscute actrițe bolnave de cancer: Nu mi-e frigă să mor 1 decembrie 2023 Într-un videoclip publicat pe Instagram, actriţa celebră pentru rolurile din serialele americane „Beverly Hills” şi „Charmed” îşi împărtăşeşte temerile şi speranţele într-un mesaj plin de optimism. Shannen Doherty vorbeşte despre moarte şi despre viaţa ei. Ca o persoană care este recunoscătoare pentru „fiecare secundă, fiecare oră”. „Nu mi-e frică… Citește mai mult