Uniunea Militarilor și Politiștilor „Mihai Viteazul” salută mesajul lui Marcel Ciolacu de susținere a poporului ucrainean Webpress, 5 aprilie 2022 “Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile, greu de crezut pentru Europa secolului 21. Imaginile din Bucea, care au făcut înconjurul lumii, ne-au copleşit şi ne-au revoltat pe toţi. Nu putem accepta ca autorii acestor masacre să rămână nepedepsiţi. (..) În aceste momente, doresc să îmi exprim întreaga solidaritate cu ţara dumneavoastră, cu cetăţenii şi autorităţile ucrainene legitime. Vă asigur că, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, cetăţenii care fug din calea războiului, vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România. Implicarea şi generozitatea arătate de societatea civilă, de cetăţenii români, în sprijinul numeroşilor refugiaţi sosiţi în ţara noastră, sunt cea mai emoţionantă expresie a valorilor europene, pentru apărarea cărora se dă astăzi lupta în Ucraina. Gândul meu se îndreaptă şi către etnicii români din Cernăuţi, Odesa, de pe tot cuprinsul Ucrainei. Românii din Ucraina luptă în aceste zile pentru libertatea ţării în care trăiesc şi în care îşi cresc copiii. Şi cred, domnule preşedinte, că tocmai acest lucru reprezintă cea mai sinceră expresie a legăturii profunde dintre naţiunile noastre. Curajul dumneavoastră şi al cetăţenilor ucraineni, indiferent de etnie, demnitatea şi hotărârea cu care luptaţi pentru libertate şi pentru dreptul de a vă hotărî singuri soarta sunt un exemplu pentru întreaga lume. Victoria Ucrainei este o victorie necesară atât pentru viitorul european al ţării dumneavoastră, cât şi pentru parcursul european al Republicii Moldova. Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertăţii, democraţiei şi valorilor europene în toată această regiune a Europei!”, a transmis liderul PSD. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Cine este noua purtătoare de cuvânt de la Casa Albă – Decizia care a surprins pe toată lumea 6 mai 2022 Ea o va înlocui pe Jen Psaki, a cărei adjunctă a fost până în prezent, cu începere de la 13 mai, potrivit unui comunicat al Casei Albe în care Joe Biden s-a declarat „mândru” de această numire. Preşedintele a lăudat, de asemenea, „experienţa, talentul şi onestitatea” viitoarei sale purtătoare de… Citește mai mult
Daniel Dăianu: „La multiplele crize o să mai adăugăm și un război rece” 27 aprilie 2022 „Invadarea Ucrainei de către Rusia vine după o suită de crize ce au cuprins lumea – pandemia şi criza energetică generată de creşterea brutală a preţului energiei, care, în esenţă, înseamnă o scumpire a vieţii. Ieşirea din pandemie, ce este anticipată pentru acest an în Europa, este urmată, ca într-un… Citește mai mult
Stiri Rețeaua Italiană de Muniție: Cazul Maximizării Larin și Implicațiile Geopolitice 26 august 2026 Cazul rețelei italiene de trafic de muniție americană către Rusia scoate în evidență riscurile globale și nevoia de reglementări mai stricte în domeniul armamentului. Citește mai mult