APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 40,6% în luna martie Webpress, 9 aprilie 2022 Un număr de 10.902 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în creştere cu 40,6% faţă de cele 7.753 de maşini înmatriculate în luna similară din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Conform sursei citate, după evoluţia importantă a primelor două luni, martie 2022 vine cu o creştere de 34,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creşteri înregistrate după 4 luni de scădere de la sfârşitul anului precedent. În piaţa naţională, Top 10 mărci autoturisme, plus autovehicule comerciale, după trei luni din 2022, este condus de Dacia (7.544 unităţi), urmată de Ford (2.811 unităţi), Hyundai (2.667 unităţi), Volkswagen (2.182 unităţi), Toyota (2.157 unităţi), Renault (2.110 unităţi), Skoda (2.001 unităţi), Mercedes Benz (1.891 unităţi), Peugeot (1.092 unităţi) şi Fiat (895 unităţi). În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 46,2%, în creştere cu 1% faţă de 2021, urmat de Clasa C, cu o cotă de 23,7%, în scădere cu 3%, şi Clasa B, cu o cotă de 17,4%, în scădere cu 0,5% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut. „În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele trei luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 49,5% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,5%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 18,7% faţă de primele trei luni din 2021 şi deţin o cotă de 15,4% din total”, susţin reprezentanţii APIA. Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după trei luni din 2022, o cotă de piaţă de 19,1%, care depăşeşte cu 1.066 unităţi cota deţinută de motoarele diesel. Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+119,5%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+409,2%) şi a celor plug-in hybrid (+166,9%). „Cu atât mai mult, în primele trei luni din anul 2022, este de remarcat evoluţia la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 952 unităţi, model lansat în 2021, Tesla Model 3, 154 unităţi, cu o creştere de 18 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Hyundai Kona, cu 146 unităţi, în creştere cu 595,2%, Volkswagen e-UP! cu 79 unităţi, în scădere cu -1,3%, şi Volkswagen ID3, 76 unităţi, +145,2%”, se mai precizează în comunicat. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Ministerul Finanțelor, despre plafonarea RCA: Se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor 29 decembrie 2023 Potrivit Ministerului Finanțelor, Executivul a adoptat actul normativ necesar prelungirii cu trei luni a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023. Acestea vor putea fi ajustate cu maximum 6,8%, reprezentând prognoza ratei anuale a inflației la sfârșitul… Citește mai mult
Credit Suisse a fost găsită vinovată de spălare de bani 28 iunie 202228 iunie 2022 Credit Suisse şi un fost angajat au fost găsiţi vinovaţi de Curtea Penală Federală din Elveţia pentru că nu au împiedicat spălarea banilor, în primul proces penal împotriva uneia dintre cele mai mari bănci din ţară. Procesul – care a inclus mărturii despre crime şi bani înghesuiţi în valize –… Citește mai mult
CIOROIANU: Istoria ne învață cum să ne alegem liderii. Educația este cea mai importantă atunci când conduci un popor 10 februarie 2022 Fostul politician, istoricul Adrian Cioroianu, la caracterizat pe Petre Tutea, drept o victima geo-politica a timpului sau. ‘’Petre Țuțea este o vicitma a timpului sau, vorbea despre o viață pierduta datorită unui context geo-politic. Acesta a fost victima unei perioada istorice căreia nu i se putea opune. Citiți Petre Țuțea,… Citește mai mult