Veronel Rădulescu: „Elena Udrea ar putea scăpa definitiv de închisoare în luna mai” Webpress, 10 aprilie 2022 Între timp, avocatul fostului ministru a declarat, în exclusivitate, pentru Realitatea PLUS, că există șanse ca aceasta să scape, definitiv, de închisoare în luna mai, când a fost stabilit termenul pentru recurs în casație. Magistrații bulgari au decis ca Elena Udrea să mai rămână în arest, până când va fi extrădată în România. Iar pe 14 aprile se va judeca, la Sofia, apelul formulat de avocatul fostului ministru. „Există posibilitatea ca Udrea să fie liberă pe 16 mai, dar există și alte remedii. La această decizie nu există o cale de atac, dar avem alte modalități juridice prin care încercăm să reformăm”, a spus Veronel Rădulescu. Rămasă după gratii în țara vecină, Elena Udrea se confruntă cu diferențele sistemelor legislative ale celor două țări. Acesta ar fi motivul pentru care nu poate părăsi, încă, arestul. „Bănuiesc că s-a discutat deja această primă instanță, dacă se poate face extrădarea și această instanță probabil că a constatat că, da, se poate face. Acesta este și motivul pentru care a fost reținută în continuare. Pentru a se dispune de o arestare preventivă, la noi maxima este de 24 de ore, acolo am văzut că e mai mult. Are dreptul la apel, instanța de apel va hotărî definitiv”, a mai spus Rădulescu.Avocatul Elenei Udrea mai consideră că instanțele românești au fost nedrepte în judecarea dosarului Gala Bute. „Nu a fost condamnată pentru fonduri europene, s-a creat un precedent periculos pentru România, lipsa predictibilității judecării de la noi, curtea a inlăturat aplicarea unei decizii, de la caz la caz, judecătorul poate acționa cum vrea el. Degeaba avem o decizie a Curții Constituționale, că nu ne mai putem gândi că justiția va proceda în felul în care a zis CCR, justiția indiferent pe ce palier, o să hotărascaă cum vrea. Mie mi se pare nedreaptă aceasta decizie și ieșită din sfera normalului și mai ales din sfera prevederilor Constituției”, conchide Veronel Rădulescu. Comunicate noi Stiri Elena Udrea
Detalii tulburătoare în cazul bebelușului din Danemarca – Anunțul făcut de Gabriela Firea 23 februarie 202231 martie 2022 Ministrul Gabriela Firea a anunțat miercuri că bebelușul ai cărui părinţi au fost arestaţi preventiv în Danemarca nu va putea ajunge în România. A fost externat, dar starea de sănătate a acestuia nu permite transportul. Copilul a fost dat în plasament pentru un an la o familie pe care părinţii… Citește mai mult
„Moș ANPC” le-a stricat Crăciunul. Sute de mii de euro amenzi pentru marile magazine 27 decembrie 2021 Coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general ANPC, Paul Anghel, Comandamentul de Iarnă 2021, organizat de Autoritate, are ca misiune prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor aflaţi în vacanţă, în staţiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă, transmite… Citește mai mult
Stiri Nicușor Dan despre Relația Strategică a României cu SUA: Provocări și Oportunități în Contextul Global Actual 16 octombrie 2026 Nicușor Dan, președintele României, discută despre atuurile și provocările relației cu SUA într-un interviu pentru Bloomberg, abordând teme de securitate și cooperare regională. Citește mai mult