Noi metode de înșelătorie fac victime pe bandă rulantă, în perioada Paștelui – sute de români cad victime Webpress, 11 aprilie 2022 Pentru comiterea unor infracţiuni, autorii inventează noi şi noi metode de operare, în unele dintre ele fiind speculată şi naivitatea de care dau dovadă victimele. Recent, poliţiştii din Neamţ au avut de-a face cu o altă invenţie, „Coletul“. Doi tineri, de 19 şi 22 de ani, din Dumbrava Roşie, sunt cercetaţi după ce au prădat un consătean, recurgând la la un tertip. Cazul a avut loc pe 27 martie 2022, când un bărbat a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă. „În baza investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat un tânăr, de 19 ani, din Dumbrava Roşie, în timp ce se deplasa pe o stradă din aceeaşi localitate, iar în urma controlului efectuat asupra unui rucsac pe care acesta îl deţinea asupra sa, au fost descoperite bunurile sustrase“, anunţă Poliţia Neamţ. În cursul aceleiaşi zile, tânărul a pătruns în locuinţa părţii vătămate de unde a sustras un telefon şi o tabletă, prejudiciul estimat fiind de 2.500 de lei. Oamenii legii au stabilit faptul că acesta i-ar fi solicitat unui alt tânăr, de 22 de ani, să contacteze telefonic persoana vătămată şi să îi transmită că urmează să primească un colet într-un loc anume. Şi în timp ce proprietarul era plecat, el a acţionat. Într-o nedorită postură s-a aflat o localnică din Târgu Neamţ, care a avut de-a face cu nişte falşi pelerini la mănăstiri, patru vâlceni. I-au speculat naivitatea, obţinând bijuterii din aur şi dând la schimb tinichele. Pe 19 septembrie 2020, o bătrână de 66 de ani a fost abordată de ocupanţii unei maşini, solicitându-i-se adresa unui lăcaş de cult, pe care-l căutau în calitate de pelerini. Bătrâna le-a explicat pe unde trebuie să meargă, dar vâlcenii, „pelerini milostivi“, au ţinut să o răsplătească pentru bunăvoinţă, oferindu-i un lanţ din aur. Au mai avut o cerinţă, rugând-o să-şi desfacă propria bijuterie de la gât, după care i-au fixat-o pe cea oferită cadou. Apoi, unul dintre făptaşi i-a dat şi o brăţară, rugând-o să pună bijuteriile personale într-un şerveţel, olteanul înfăşurându-l cu folie adezivă. Comunicate noi Stiri
Incidente în apropierea Buckingham Palace. Un bărbat a urcat pe celebrul Big Ben cu un steag palestinian în mână VIDEO 8 martie 2025 Sâmbătă dimineaţă, la ora locală 7.24 (9.24, ora României), poliţia londoneză a fost alertată cu privire la prezenţa unui bărbat care escalada Turnul Elizabeth din Palatul Westminster, care găzduieşte parlamentul britanic. „Agenţii se află la faţa locului şi lucrează pentru a duce incidentul la bun sfârşit în condiţii de siguranţă”,… Citește mai mult
Stiri Kim Jong Un și Tăcerea asupra Moștenirii Maternale: O Analiză a Legitimării Regimului Nord-Coreean 28 iunie 2026 Kim Jong Un nu vorbește niciodată despre mama sa, Ko Yong Hui, o tăcere care reflectă complexitățile legitimității regimului nord-coreean și impactul asupra societății. Citește mai mult
2022, anul în care Rolls-Royce a vândut pentru prima dată mai mult de 6.000 de automobile 9 ianuarie 2023 Constructorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce Motor Cars a raportat luni vânzări record pentru anul 2022, când pentru prima dată în istoria de 118 ani a companiei a vândut mai mult de 6.000 de automobile, în pofida scăderii cererii clientelei chineze, informează Reuters. Producătorul britanic deţinut de grupul german… Citește mai mult