Gabriela Firea avertizează: „Voi institui controale inopinante şi verificări” Webpress, 9 decembrie 2021 „Mă implic necondiționat pentru rezolvarea urgentă a problemelor acute ale copiilor separați de părinţi, în urma instituirii măsurii plasamentului. Tinerii au nevoie de psihoterapie, de hrană adecvată vârstei, de sprijin post-instituționalizare pentru obținerea unei slujbe și a unei locuințe. În perioada imediat următoare, voi trata cu multă seriozitate şi legea adopţiei, astfel încât copii peste 7 ani, copii cu dizabilităţi, dar şi fraţii să poată fi adoptaţi mai uşor, să poată face parte din familii iubitoare, prietenoase şi care să le ofere o viaţă cât se poate mai bună. 50 de milioane de euro din Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt destinați pentru dezvoltarea infrastructurii sociale pentru copii, fiind incluse investiţii într-o reţea de 150 centre de zi pentru copiii în situaţii de risc. Am vizitat astăzi, împreună cu primarul sectorului 4 Daniel Băluță, centrul familial “Floare Albastră”, o casă unde cresc în condiții foarte bune 12 copii instituționalizați din sectorul 4. Sunt impresionată de ce-am văzut în acest loc. Este un exemplu de bune practici, îmi doresc ca astfel de case să fie în întreaga țară. Susțin cu tărie că fiecare copil merită un start bun în viață, grijă față de problemele vârstei și egalitate de șanse. Nu voi tolera situațiile care atrag atenția asupra condițiilor de trai ale copiilor instituționalizați și mă voi implica direct pentru ca și copiii vulnerabili să aibă viața pe care o merită! Pentru că au fost şi anumite cazuri de violenţă, anunţ de pe acum că voi institui controale inopinante şi verificări, astfel încât să putem preintâmpina sau să eliminăm acolo unde există astfel de acte de violenţă.În România, în grija statului se află peste 47.000 de copii, în diverse forme de protecție specială. Împreună cu dl ministru al Muncii, Marius Budăi am semnat documentele necesare pentru întocmirea bugetului naţional, astfel încât toate alocaţiile copiilor să fie majorate, începând de la 1 ianuarie 2022 şi de asemenea, pentru acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi”, a transmis Gabriela Firea pe Facebook. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri Gabriela Firea
Ford Motor va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă din cauza dezvoltării vehiculelor electrice 23 august 2022 Ford Motor va desfiinţa un total de 3.000 de locuri de muncă, salariate şi contractuale, mai ales în America de Nord şi India, în cadrul restructurării puse în practică pentru a ajunge din urmă Tesla în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, bazate pe software, transmite Reuters. Directorul general al Ford,… Citește mai mult
Stiri Reducerea facturilor la electricitate: O nouă măsură a Uniunii Europene pentru consumatori 7 iunie 2026 Uniunea Europeană propune un nou regulament pentru reducerea taxării energiei regenerabile, vizând scăderea facturilor la electricitate pentru consumatori. Citește mai mult
Cine este omul de afaceri chinez implicat în dosarul generalilor: milionarul care face afaceri cu generalul negru 14 iunie 2024 Cum, ați luat legătura cu SRI și nu știți al cui este? Eu nu încerc să apăr pe cineva, eu spun că nu trebuie să se extindă prea mult. Totuși, este normal ca acolo unde am făcut greșeli, trebuie să repar. Este o decizie fără motivare pe judecată. Vă… Citește mai mult