PACHETUL DE MASURI ”SPRIJIN PENTRU ROMANIA”: Programul Family start, privind garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat Webpress, 11 aprilie 202215 aprilie 2022 Ce este programul „Family Start” și cum ajută tinerii din România? Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ‘Sprijin pentru România’, ce urmează să fie prezentat, astăzi, de liderii coaliţiei, cuprinde, printre altele, Programul ‘Family start’: – Garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat şi Programul naţional ‘Student Invest’.– Garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat. Un program menit să ajute mai ales tinerele familii ar putea veni în sprijinul celor care au nevoie de bani pentru copii, pentru avansul unei mașini sau al unei locuințe. Programul “Family Start” se adresează celor cu vârste între 18 și 45 de ani. Prin el doritorii pot găsi finanțare și dacă vor să urmeze a doua facultate sau cursuri de specializare. Cristina este din Alba Iulia și a adus pe lume primul ei copil, în urmă cu aproape 2 ani. Cheltuielile sunt tot mai mari. „Poți face multe lucruri cu acești bani. Studii, achiziția uneilocuințe. Noi suntem o familie tânără, avem un băiețel de un an și opt luni, în zilele noastre e destul de greu. Așteptăm să vedem când se pot accesa și în ce direcție ne îndreptăm”, a spus Cristina. Prin acest program, aflat încă la nivel de dezbatere în coaliția de guvernământ, statul propune garantarea unui credit de cel mult 75.000 lei, în proporţie de 80%, exceptând dobânzile si comisioanele. Administratie publica Banci / Asigurari Comunicate noi Finante / Contabilitate Institutii publice Stiri
Şoferii îşi doresc camere de monitorizare a traficului pe străzi 15 octombrie 2022 Peste 90% dintre şoferii chestionaţi îşi doresc amplasarea unor camere fixe de monitorizare a traficului pe străzi, se arată într-un studiu remis de un producător de bere din România. Poliţia Română şi Ursus Breweries fac publice rezultatele studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” şi analiza comparativă a datelor… Citește mai mult
Stiri Cod Galben de Vreme Severă în România: Analiză Completă asupra Impactului și Implicațiilor 7 iunie 2026 România se confruntă cu ploi torențiale și vreme severă, alertând cetățenii asupra riscurilor și impactului pe termen lung al schimbărilor climatice. Citește mai mult
Albinele-robot, salvatorii agriculturii. Micile insecte artificiale zboară din floare în floare ca să facă sarcina polenizatorilor naturali 2 februarie 2023 Echipa de cercetători, care provine de la Universitatea Tampere din Finlanda, și-a publicat descoperirile în revista Advanced Science. Inovația, denumită proiectul „FAIRY”, a fost inspirată de semințele de păpădie și ar putea avea potențiale oportunități de aplicare în agricultură, notează The Sun. Micile „insecte” robotizate menite să înlocuiască albinele se deplasează… Citește mai mult