Sărbătoare 13 aprilie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar Webpress, 13 aprilie 2022 OrtodoxeSf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul Greco-catoliceSf. papă m. Martin Romano-catoliceSf. Martin I, pp. m. Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 13 aprilie. A fost preot în cetatea Laodiceea, din Asia Mică, în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305), prigonitor al creştinilor. În acel timp „a fost mare prigoană împotriva creştinilor; de vreme ce au fost trimişi muncitori prin toate cetăţile şi ţările stăpânirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor şi să silească pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucidă. Deci, a mers în părţile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârşea porunca împăratului” (Vieţile Sfinţilor). Mai înainte însă de venirea acestuia, episcopul Laodiceei, Sisinie, aflând că se apropia comitul, s-a dus noaptea în templul zeiţei Artemida, împreună cu Sfântul Artemon şi mai mulţi creştini, şi i-a sfărâmat pe toţi idolii care erau acolo şi i-a ars cu foc. Întorcându-se apoi în biserică, îşi săvârşea obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicându-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricât de cumplită” (Vieţile Sfinţilor). Pentru Hristos, Sfântul Artemon a fost supus de către prigonitorii săi la chinuri cumplite, din care prin minune a scăpat nevătămat, aducând la credinţă mulţime de oameni care mărturiseau că Dumnezeul la care se închină Sfântul Artemon este Dumnezeul cel viu şi adevărat. A fost prins în cele din urmă de necredincioşi şi i s-a tăiat capul. Comunicate noi Stiri
Turcia va creşte de 5 ori taxa de tranzit pentru nave prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele 30 august 202230 august 2022 Guvernul turc va creşte de cinci ori, începând cu 7 octombrie, cuantumul taxelor pe care trebuie să-l plătească navele care tranzitează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, o majorare de pe urma căreia veniturile Turciei vor creşte de la 40 de milioane de dolari anual la 200 de milioane de dolari anual…. Citește mai mult
Doliu în teatrul românesc! A murit actrița Silvia Năstase, simpatica „bunică“ din multe reclame populare 13 iunie 2023 Ea a interpretat roluri memorabile în spectacole precum „Take, Ianke și Cadîr”, „Romeo și Julieta”, „Așteptând la Arlechin” și „Trilogia Antică”. A debutat la TNB în spectacolul „Gimnastică sentimentală” regizat de N. Al. Toscani și și-a încheiat cariera scenică cu piesa „Povestiri din zona interzisă” regizată de Tudor Ţepeneag. În… Citește mai mult
Stiri Reflecții asupra evenimentelor semnificative din 16 mai: O privire istorică și contemporană 16 mai 2026 Pe 16 mai s-au desfășurat evenimente istorice semnificative care au influențat cultura, politica și relațiile internaționale. Analizăm impactul acestora. Citește mai mult