TÜV susține că Tesla Model S are o rată a defecțiunilor destul de mare la faruri și planetare Webpress, 14 aprilie 2022 Recunoscută pentru corectitudinea rapoartelor sale, asociația Technischer Überwachungsverein (TÜV), cea care grupează atelierele care realizează inspecții tehnice ale vehiculelor, a dat publicității un nou raport cu privire la 128 de vehicule comercializate pe piața germană. Printre vehiculele care au fost luate în calcul de această dată s-au numărat și patru dintre cele mai întâlnite mașini electrice de pe șoselele germane – BMW i3, Renault Zoe, Smart Fortwo Electric și Tesla Model S. „Pentru prima dată un număr suficient de mașini electrice a ajuns la centrele de testare TÜV pentru a efectua evaluarea preliminară a stării tehnice a vehiculelor. Acestea au fost incluse în «Raportul TÜV 2022», care a luat în calcul rezultatele a 9,6 milioane de teste”, a declarat Joachim Bühler, director general al asociației TÜV. În cazul mașinilor cu motoare cu ardere internă cu o vechime de doi – trei ani procentul de mașini cu „defecte semnificative” a fost de 4,7%. În schimb, Smart ForTwo Electric a fost modelul electric cel mai bine plasat cu o rată de defecțiunilor de 3,5%. Tesla Model S, cea mai puțin fiabilă mașină electrică din raport BMW i3 s-a plasat pe locul secund în secțiunea mașinilor electrice cu un procent al defecțiunilor de 4,7%, în timp ce Renault Zoe a avut un procentaj de 5,7%. În baza problemelor detectate, Joachim Bühler, a ținut să menționeze că „problemele la componente ale sistemului de frânare sunt tipice pentru vehiculele electrice, deoarece acestea sunt folosite mult mai puțin frecvent decât în cazul mașinilor cu motoare cu ardere internă și, prin urmare, se corodează mai frecvent. Motivul este recuperarea energiei de frânare (recuperarea) atunci când șoferul își ia piciorul de pe accelerație, iar vehiculul electric decelerează automat”. Bühler îi sfătuiește pe utilizatorii de mașini electrice să utilizeze frânele cât mai des atunci când este necesar și să le întrețină în mod regulat. În cazul Renault Zoe, oficialul TÜV atrage atenția că, pe lângă farurile defecte sau prost reglate a fost observat un procent peste medie de mașini cu probleme la suspensie. Dacă cele trei modele electrice deja menționate se încadrează, toate, în primele două treimi ale clasamentului general, Tesla Model S punctează, surprinzător pentru mulți, mult mai slab. Modelul american cu un preț de catalog de circa 100.000 de euro, are un procent al defecțiunilor dublu față de Renault Zoe, atingând 10,7%. Acest rezultat plasează Tesla Model S în ultima treime a clasamentului din „Raportul TÜV 2022”. Mai mult chiar, asociația germană notează că, într-un clasament comun, „doar Dacia Duster și Dacia Logan s-ar afla în spatele Tesla Model S”. O mare parte dintre defecțiunile Tesla Model S observate la testarea stării tehnice se referă la faruri, proiectoarele de ceață și, mai grav, la planetare. După ce a atras atenția asupra fiabilității Tesla Model S, director general al TÜV a ținut să explice că, în cazul mașinilor electrice, sunt făcute teste specifice precum verificare atașării bateriei de înaltă tensiune, a cablurilor aferente, a stării izolației și a conectorilor. Deși nu există obligativitatea testării cablului de încărcare, specialiștii verifică – dacă acesta este prezent în mașină – integritatea acestuia și conectarea la mașină. TÜV a explicat că mașinile din raportul pentru 2022 au avut o vechime de doi – trei ani și au fost vândute într-un număr semnificativ în Germania. În timp ce pentru mașinile cu motoare termice au fost agregate rezultatele de la 9,6 milioane de inspecții tehnice, pentru cele electrice – mult mai puține în trafic – au fost luate în calcul 1.142 inspecții (BMW i3), 1939 (Renault Zoe), 1645 (Smart ForTwo Electric) și 812 (Tesla Model S). Vehiculele la care apar „defecte semnificative” sunt inspectate mai atent și, după reparațiile recomandate, trebuie prezentate din nou la atelierele de verificare. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Războiul din Ucraina. În ultimele 24 de ore, 53 de civili au fost uciși în bombardamentele rusești la Cernihiv 17 martie 2022 „Rușii supun orașul la artilerie sistemică și atacuri aeriene, distrugând infrastructura civilă a Cernihivului. În ultimele 24 de ore, 53 de cadavre ale victimelor ucise de ruși au fost aduse la morgă. Forțele armate ale Ucrainei ripostează. Inamicul intră în panică și înregistrează pierderi”, a spus șeful administrației regionale de stat. Viaceslav… Citește mai mult
Horoscop 8 noiembrie – O zi care va rămâne în istorie pentru unele zodii – Ce se schimbă în viețile lor 8 noiembrie 2023 Berbec (21 martie – 19 aprilie):Astăzi, Berbecii ar trebui să acorde o atenție deosebită comunicării. Este posibil să apară unele neînțelegeri sau conflicte în relațiile cu cei din jur. Cu toate acestea, evitați să luați lucrurile prea personal și încercați să vă exprimați opinia cu blândețe și înțelegere. Taur… Citește mai mult
Câți români au votat în DIASPORA în turul 2, până la anunțul CCR privind anularea alegerilor prezidențiale 6 decembrie 2024 Un număr de 33.001 de alegători au votat în diaspora, până vineri, la ora 15,00, pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 0,18% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).Votarea a început în străinătate vineri la ora 1,00… Citește mai mult