Tragedie fără margini – 172 de morți și 110 dispăruți în urma unor alunecări de teren și inundații provocate de furtună. Unde se întâmplă Webpress, 17 aprilie 2022 Cele mai multe decese, 156, au fost înregistrate în provincia Leyte, la circa 600 de kilometri sud-est de Manila, unde alunecările de teren au devastat comunităţi din Baybay City şi oraşul Abuyog. Cel puţin 104 persoane sunt date dispărute în cele doua zone, a anunţat agenţia. În alte regiuni afectate, alte 16 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor cauzate de furtuna tropicală Megi, care a lovit Filipine pe 10 aprilie. Peste 2 milioane de persoane din 30 de provincii au fost afectate de furtună, iar mai mult de 207.500 de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să rămână în centrele de evacuare. Furtuna a afectat case, culturi, animale şi infrastructură, provocând pagube în valoare de aproximativ 257 de milioane de pesos (5 milioane de dolari americani), potrivit Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor. Eforturile de căutare a celor dispăruţi continuă în pofida îngrijorărilor legate de siguranţa salvatorilor în zonele cu alunecări de teren, a declarat Mark Timbal, un purtător de cuvânt al agenţiei. „Până acum, echipele noastre de căutare şi salvare nu şi-au oprit operaţiunile”, a declarat el la postul de radio DZBB din Manila. „Peste 300 de membri ai echipelor de căutare şi salvare a fost desfăşuraţi pentru a ajuta victimele”, a mai spus el. Arhipelagul filipinez este lovit în medie de 20 de cicloane tropicale în fiecare an. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Între Frontiere: Incidentul Dronei în Spațiul Aerian Român și Implicațiile Geopolitice 14 octombrie 2026 Incidentul dronei detectate de MApN evidențiază provocările de securitate în Marea Neagră și impactul asupra relațiilor internaționale. Citește mai mult
Maia Sandu este pe locul şase în topul celor mai de încredere lideri străini în rândul ucrainenilor 11 ianuarie 202311 ianuarie 2023 Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a clasat pe locul şase în topul celor mai de încredere lideri străini în rândul ucrainenilor, cu 50,4% de opinii favorabile. Pe locul întâi se situează preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, cu aproape 87% de aprecieri favorabile, acesta fiind urmat de preşedintele american Joe Biden cu… Citește mai mult
Război în Ucraina – Ziua 496 – Danemarca și Germania vor livra noi tancuri Leopard Ucrainei 4 iulie 2023 UPDATE 4:52 – Un incendiu izbucneşte într-o fabrică de lângă MoscovaIncendiul a izbucnit într-un depozit al unei foste fabrici de mobilă de pe strada Nekrasova din oraşul Khimki, regiunea Moscova, a informat publicaţia de ştiri rusă Moscow 24 pe Telegram pe 3 iulie. UPDATE 3:57 – Forţele ruse atacă regiunea… Citește mai mult