ALERTĂ METEO – Temperaturi EXTREME, în toată țara – unde lovesc ninsorile și bruma , 18 aprilie 2022 Potrivit ANM, în întervalul 18 aprilie, ora 10:00 – 20 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu brumă și ninsori, îndeosebi la munte. În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților local în nordul și centrul țării, precum și în zonele submontane, temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă. Temporar, la munte, va ninge și, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali, se va depune strat nou de zăpadă. Izolat și trecător precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi și în restul țării. Luni (18 aprilie), local și temporar vântul va avea intensificări în estul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h. Comunicate noi Stiri
Croația apără introducerea controalelor la frontieră în interiorul spațiului Schengen: „Sunt soluții temporare” 19 octombrie 2023 Reintroducerea temporară a controlului frontalier de către tot mai multe state membre ale UE în interiorul spaţiului Schengen nu înseamnă o revenire la situația de dinaintea intrării Croației în spațiul Schengen, a declarat marţi ministrul de interne croat Davor Bozinovic, citat de Hina și Agerpres. Read More
Noi proteste în țară și în Capitală. Românii cer TURUL 2 înapoi! Tensiunile cresc în societate 19 ianuarie 2025 Mii de români au ieșit din nou în stradă pentru a cere reluarea turului 2 al alegerilor, într-o mobilizare care câștigă amploare în marile orașe, inclusiv în Capitală. Protestele reflectă nemulțumirea tot mai mare față de ceea ce oamenii consideră a fi lipsa de transparență și corectitudine în procesul electoral…. Read More
Liviu Dragnea, despre informațiile că s-a despărțit de Irina Tănase: Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii 7 decembrie 2021 Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a reacționat marți seară după ce presa tabloidă a scris că s-ar fi despărțit de iubita sa, Irina Tănase, și ar fi dispărut. Dragnea – eliberat din penitenciar în luna iulie – spune că vrea să pună capăt „tuturor speculațiilor și poveștilor cu iz… Read More