Șefii vaccinării îi fac praf pe cei care au dat amenda de 90.000 de lei pentru „Bradul vaccinării” Webpress, 10 decembrie 2021 Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că dozele de vaccin din care a fost construit bradul erau deşeuri medicale nepericuloase, iar riscul biologic era inexistent, ceea ce înseamnă că DURITATEA sancțiunii este dispoporțională.. Şi șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că amenda de 90.000 de lei primită de şeful centrului de vaccinare este distructivă. La rândul său, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a afirmat că mesajul dat prin realizarea acelui brad a fost unul în favoarea vaccinării şi acesta putea deveni un simbol internaţional. „Nu era necesar să se meargă până la astfel de sume care nu o facă decât să demobilizeze pe toţi cei care mai lucrează în acest sistem şi în aceste centre”, a declarat Adriana Pistol, vineri, în aceeaşi conferinţă de presă. Un brad din doze de vaccin consumate a fost realizat la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Bucureşti, fiind sesizată Garda de Mediu. Coordonatorul centrului, dar şi firma care trebuia să preia deşeurile medicale au fost amendaţi cu 90.000 de lei. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
LOVITURĂ pentru agricultura românească: fermierii, îngenuchiați de criza îngrășămintelor 14 februarie 202231 martie 2022 Criza îngrășămintelor a îngenuncheat agricultura românească. Fermierii au ajuns să se teamă să cumpere îngrășăminte sau chiar să încheie contracte pe termen lung pentru că nu au siguranța că vor avea suficientă marfă. Costul de producție s-a dublat în ultimul an și va crește în continuare. Intre timp, insa, pretul… Citește mai mult
Pistolarul care și-a împuşcat un rival în Iași, prins în Republica Moldova 3 februarie 2023 Prin colaborarea dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi autorităţile judiciare din Republica Moldova, „bărbatul bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă la omor a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii moldoveni, pe teritoriul Republicii Moldova. Faţă de acesta, Tribunalul Iaşi a emis… Citește mai mult
Ionel Arsene, baronul fugar de Neamț, dă România în judecată la CEDO și vrea să-i convingă pe magistrați că este labil psihic 9 noiembrie 2023 Fostul baron PSD Ionel Arsene, condamnat în martie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, a sesizat CEDO. De asemenea, condamnatul fugar în Italia și echipa sa de avocați au formulat o cerere de suspendare a deciziei de extrădare în România și de efectuare a unei expertize… Citește mai mult