Sărbătoare 19 aprilie – Puțini români știu ce sfinți importanți sunt pomeniți astăzi – Calendar ortodox Webpress, 19 aprilie 2022 OrtodoxeSfânta şi Marea Marţi; Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie Greco-catoliceSf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul Romano-catoliceSf. Leon al IX-lea, pp. La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35). * Sfântul Ioan a fost călugăr la Lavra Sfântului Hariton, nu departe de Ierusalim, în pustiul Palestinei. S-a retras de timpuriu la mănăstire, iubind liniştea şi înfrânarea. „Trecând cu vederea plăcerile lumii deşarte şi mândria, şi înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieţii monahiceşti şi s-a dus în ţară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la naşterea Sa şi până la moarte nu avea unde să-Şi plece capul” (Vieţile Sfinţilor). Fiind râvnitor împlinirii rânduielilor monastice, Sfântul Ioan a fost hirotonit preot şi a vieţuit cu pace în acea lavră până la sfârşitul vieţii. Lavra cea Veche ridicată de Sfântul Hariton a fost la început o peşteră de tâlhari, în care Sfântul Hariton a fost legat de răufăcători. S-a dezlegat prin minune, pentru că tâlharii aceia au murit deodată, bând vin otrăvit de veninul unui şarpe. După ce s-a dezlegat, a găsit în peşteră mult aur şi a construit mai întâi o biserică în aceeaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peşterii. Pentru faptul că Sfântul Ioan a vieţuit în acea peşteră veche, slujind în biserică, a fost numit şi „al peşterii celei vechi”. (surse: „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996; vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Stiri
„Risc grav pentru funcţionarea în siguranţă” a centralei nucleare de la Zaporojie / Detalii despre avariile de după bombardamente 9 august 20229 august 2022 Centrala nucleară de la Zaporojie funcţionează cu riscul încălcării standardelor de siguranţă împotriva radiaţiilor şi la incendiu, avertizează compania publică ucraineană din domeniul energiei nucleare Energoatom, potrivit Unian. Ca urmare a bombardamentelor ruseşti, unitatea de azot-oxigen şi clădirea auxiliară de la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie au… Citește mai mult
Marcel Ciolacu: Vizita la Kiev are obiective clare: promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea de acorduri 18 octombrie 2023 Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis AGERPRES, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susţine declaraţii comune de presă, precum şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk. „Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor… Citește mai mult
Stiri Situația Critică de la Cernavodă: Provocările și Răspunsurile În Fața Scufundării Barjelor 9 august 2026 Situația de la Cernavodă, generată de scufundarea barjelor în Dunăre, ridică probleme critice pentru funcționarea reactorului 2 și pentru comunitățile locale. Citește mai mult