Ucraina a primit avioane de luptă – Anunțul făcut chiar de la Pentagon Webpress, 20 aprilie 2022 „În prezent, au la dispoziţie mai multe avioane de luptă decât în urmă cu două săptămâni”, a declarat purtătorul de cuvânt în cursul unei conferinţe de presă. „Fără a intra în amănunte despre ceea ce furnizează alte ţări, aş spune că au primit avioane suplimentare şi piese de schimb pentru a-şi mări flota”, a adăugat el. El nu a precizat tipul de aeronave furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de mai multe săptămâni, dar a dat de înţeles că sunt avioane de fabricaţie rusă. „Alte naţiuni care au experienţă cu aceste tipuri de aeronave i-au putut ajuta să pună în funcţiune mai multe avioane”, a spus el. John Kirby a ţinut să adauge că Statele Unite, care nu vor să apară ca o ţară beligerantă în acest conflict, au facilitat trimiterea de piese de schimb pe teritoriul ucrainean, dar nu au trimis avioane acolo. Kievul reclama de la partenerii săi occidentali avioane Mig-29 pe care soldaţii săi ştiu deja să le piloteze şi de care dispun unele ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane ruseşti din Polonia fusese discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea astfel o prea mare implicare directă a NATO în conflict. Comunicate noi Stiri
Stiri Alegerile regionale din Germania: Analiză detaliată a rezultatelor și implicațiilor acestora 22 septembrie 2026 Alegerile regionale din Germania, desfășurate în 2026, evidențiază provocările cu care se confruntă partidele tradiționale și ascensiunea partidelor de extremă dreapta, precum AfD. Citește mai mult
Cocaină, canabis și ciuperci halucinogene găsite de DIICOT la un festival de muzică electronică, în Harghita 19 august 202219 august 2022 Procurorii DIICOT şi poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii în zona desfăşurării unui festival de muzică electronică din localitatea Gălăuţaş, judeţul Harghita, fiind găsite droguri la 15 persoane. Potrivit unui comunicat transmis vineri de DIICOT, au fost vizate de percheziţii 26 de spaţii – autovehicule, autorulote şi corturi. Anchetatorii aveau… Citește mai mult
Horoscop 23 decembrie 2023. Balanțele se văd nevoite să revină la treburi lăsate neterminate, în care s-au strecurat anumite erori 24 decembrie 2023 Horoscop 23 decembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 23 decembrie 2023: Te poate cuprinde o dorință greu de controlat de a striga în… Citește mai mult