Sorin Grindeanu: Peste 90% din gările din România arată ca cea din Mariupol – Soluția ministrului Transporturilor Webpress, 20 aprilie 2022 „90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol. Este clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile”, și-a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, intenția de descentralizare a gărilor din România. Chiar dacă declarația ministrului pare șocantă, realitatea îi dă dreptate. Chiar și Gara de Nord din Capitală, cea mai tranzitată din România, arată ca după război.Oamenii se plâng des de ani de zile de mizeria din gări, în special din Gara de Nord, ce nu a mai fost renovată de zeci de an, peroanele sunt aceleași de 30 de ani. Milioane de euro au fost cheltuiți pentru un peron rulant în zona Gării de Nord. Construcția a devenit groapă de gunoi înainte să fie folosită pentru prima oară.La mai bine de 10 ani de cand a fost dat in folosinta trotuarul rulant care trebuia sa faca legatura intre Gara de Nord și Basarab nu are nici acum receptia facuta. Dupa investiti de milioane de euro, pasajul este acum o ruină, vandalizat și plin de gunoaie. Comunicate noi Stiri Sorin Grindeanu
Politica Iranul și Strategia Sa Economică: O Armă Nucleară Economică în Strâmtoarea Ormuz 28 aprilie 202628 aprilie 2026 Marco Rubio compară blocada iraniană din Strâmtoarea Ormuz cu o armă nucleară economică, analizând implicațiile acestei strategii asupra economiei globale și stabilității regionale. Citește mai mult
Stiri Kaja Kallas: O nouă eră pentru Republica Moldova și Uniunea Europeană în fața amenințărilor rusești 8 mai 2026 Kaja Kallas anunță un ajutor militar record pentru Moldova și cere retragerea trupelor ruse din Transnistria, într-un context geopolitic tensionat. Citește mai mult
Stiri Ziua Marinei Române 2026: O Sărbătoare cu Rădăcini Adânci în Istorie și Spiritualitate 15 august 2026 Pe 15 august 2026, România sărbătorește 124 de ani de la prima celebrare a Zilei Marinei Române, o zi de mândrie națională și spiritualitate profundă. Citește mai mult