Atentat terorist la o moschee – Organizația Statului Islamic revenidică atrocitățile – Peste 20 de persoane au murit Webpress, 22 aprilie 2022 Există informații contradictorii cu privire la numărul de victime ale exploziei. Mohammad Asif Waziri, purtător de cuvânt al șefului poliției talibane din Balkh, a declarat că zece credincioși au fost uciși și alți 15 au fost răniți în explozie. Aceasta ar fi fost cauzată de un dispozitiv exploziv improvizat amplasat în interiorul moscheii. Najibullah Tawana, șeful departamentului provincial de sănătate, a oferit un bilanț diferit: 12 morți și 30 de răniți. În provincia învecinată Kunduz, o bombă de pe marginea drumului a distrus un vehicul care transporta personal tehnic al unui corp militar taliban. Obaidullah Abedi, un purtător de cuvânt al șefului poliției talibane din Kunduz, a declarat pentru Radio Azadi că patru persoane au fost ucise și 19 rănite. În Kabul, doi copii au fost răniți într-o altă explozie, potrivit oficialilor. În estul Nangarhar un vehicul taliban a fost lovit de o bombă pe marginea drumului, provocând moartea a patru persoane. Statul Islamic din Khurasan a revendicat responsabilitatea pentru explozia bombei din moscheea șiită, dar niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru celelalte explozii. Comunicate noi Stiri
Șeful NATO: România nu e singură. Există un risc real de invadare a Ucrainei 11 februarie 2022 „Vă mulțumesc pentru contribuția semnificativă la alianță. România nu este singură, avioane de luptă din Germania și Italia se află aici pentru a proteja aliații. Azi vor mai sosi și în Bulgaria avioane din Spania. 1.000 de trupe americane sunt trimise la această bază, iar numărul total de trupe americane… Citește mai mult
Care este cel mai sigur loc din mașină? Rezultatul studiului este surprinzător 25 februarie 2025 Așadar, specialiștii au stabilit că zona de mijloc a banchetei din spate este locul cel mai sigur din mașină, deoarece pasagerul este situat la cea mai mare distanță față de orice alt punct din cabină cu care ar putea intra în contact în cazul unui accident. Chiar și așa, gradul… Citește mai mult
Instanța a rămas în pronunțare în cazul fraților Tate – Milionarii proxeneți cer să fie eliberați pentru că au copii 10 ianuarie 2023 Cei doi fraţi, Andrew și Tristan Tate, au fost aduşi la instanţă cu duba, încătuşaţi. Tristan le-a zâmbit şi le-a făcut cu mâna jurnaliştilor, în timp ce fratele lui, Andrew, ţinea în mână un Coran. Cei doi le-au cerut judecătorilor să fie eliberați pe motiv că ar avea de crescut… Citește mai mult