Kremlinul a respins propunerea Kievului de a înceta atacurile de Paște! Ucrainenii sunt sfătuiți să nu meargă la biserici Webpress, 23 aprilie 2022 Kremlinul a respins propunerea Kievului de a înceta atacurile de Paște. Vladimir Putin nu a fost de acord cu acest lucru, astfel că bombardamentele continuă chiar și înaintea Învierii. Ucrainenii sunt sfătuiți să nu meargă la biserici în această noapte. Propaganda de la Moscova acuză Ucraina că își va bombarda propriile biserici, după ce au apărut informații potrivit cărora Putin a ordonat bombardarea lăcașurilor de cult ucrainene în zi de mare sărbătoare. În căutarea unei soluții, inclusiv Papa Francisc a încercat obținerea unui armistițiu între cele două țări aflate în război. Suvernaul Pontif s-a alăturat astfel apelului făcut de Organizația Națiunilor Unite, care, de asemenea, le-a cerut părţilor să înceteze luptele în vederea unei „pauze umanitare” de patru zile, de joi şi până duminică în care oamenii să poată fi evacuați din calea luptelor. Fug oamenii din Ucraina, doar în România au ajuns peste 800.000 de ucraineni. Majoritatea refugiatiilor fiind femei si copii, care își vor petrece sărbătorile departe de cei dragi. Barbații cu varste de peste 18 ani, tați, copii, frați, poate chiar si bunici, au fost nevoiți să rămână pentru a lupta împotriva trupelor rusești chiar, iată, chiar și de Paște. Între timp, Pentagonul a invitat 40 de ţări aliate să se întâlnească marți în Germania pentru a discuta despre nevoile de securitate pe termen lung ale țării vecine. Miniştrii ai apărării şi generali cu rang înalt din 20 de ţări, membre sau nu ale NATO, au acceptat deja invitaţia secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, de a se întâlni. Comunicate noi Stiri
Căprioară, filmată cum se plimbă pe străzile din Vatra Dornei și mănâncă din tufișurile de lângă blocuri 7 iulie 2023 În municipiul Vatra Dornei din Suceava, o căprioară a devenit vedeta ultimelor zile, fascinând localnicii prin prezența sa neașteptată în diverse locuri. Imaginile cu acest animal au fost distribuite pe rețelele de socializare, și preluate de presa locală, stârnind curiozitatea și mirarea comunității. Căprioara a fost surprinsă în diverse ipostaze,… Citește mai mult
Politica Analiza Sondajelor Politice: Bolojan, Grindeanu și Mitologia Salvatorului în Politica Românească 14 mai 202615 mai 2026 Analiza sondajelor politice din România arată o dinamică complexă, cu Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu în centrul atenției, fiecare având propriile provocări și oportunități. Citește mai mult
Crin Antonescu: Nu am fost chemat la ședința Coaliției, dar dacă sunt invitat, mă duc. Ar fi caraghios să mă retrag din cauza lui Victor Ponta 7 ianuarie 2025 „Nu am fost invitat la ședința coaliției, nici nu cred că era cazul să fiu invitat, pentru că este vorba de lideri politici ai acelor formațiuni care sunt îndreptățiți să fie prezenți la astfel de reuniuni”, a declarat Crin Antonescu într-o intervenție la Realitatea Plus. Întrebat dacă se va duce… Citește mai mult