Prognoza meteo 27 aprilie. Instabilitate accentuată – averse și condiții de grindină, dar cu maxime de 26 de grade Webpress, 27 aprilie 2022 Vom avea si descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp… izolat chiar și 50 l/mp iar trecător, pe crestele montane vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. În București, valorile termice se vor menţine peste normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar spre seară e foarte probabil să avem înnorări accentuate, averse și posibile descărcări electrice. Dimineata avem 10-11 grade, spre 7 grade in zona preoreseneasca si 24-25 de grade la amiaza. La munte, vremea va fi în general instabilă. Pe alocuri vom avea condiții de grindină și averse, iar cantităţile de apă pot depăşi 30…40 l/mp. În special noaptea pe crestele montane, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată mai ales în timpul ploilor. Comunicate noi Stiri
Ludovic Orban: „Creșterea punctului de pensie cu 40% promovată de PSD este imposibilă și nefirească” 15 decembrie 2021 „Vreau să aduc aminte românilor de programul de guvernare cu care s-a prezentat PSD în alegeri. Promisiunea a fost că punctul de pensie va fi 2.010 lei. Orice guvern, din orice țară, la guvenrare în România, nu era sustenabilă creșterea de 40% a punctului de pensie. Eu am crescut cu… Citește mai mult
Cu drag despre România | Frumusețile Vasluiului pe care nu avem voie să le ratăm 3 noiembrie 2022 Îmi este teamă că nu mai este mult și ne vom uita eroii și vom fi chiar obligați să ne batjocorim propria istorie, că vom râde la auzul unui nume precum al lui Peneș Curcanul. Dragii mei, Peneș Curcanul nu este un personaj de ficțiune, nu este zămislit complet din… Citește mai mult
Stiri Legea care ar putea schimba cursul războiului împotriva Iranului: Presiunea asupra lui Donald Trump de a solicita aprobarea Congresului 24 aprilie 2026 Un articol de analiză detaliată asupra modului în care o lege ar putea influența deciziile lui Donald Trump în conflictul cu Iranul, explorând implicațiile politice și legale. Citește mai mult