Joe Biden: Amenințările nucleare ale Moscovei arată un sentiment de disperare și sunt iresponsabile Webpress, 28 aprilie 2022 „Nimeni nu ar trebui să facă comentarii inutile despre utilizarea armelor nucleare sau despre posibilitatea de a le folosi”, a spus președintele american. Jurnaliștii de la Casa Albă l-au întrebat joi în ce măsură este îngrijorat de numărul tot mai mare de comentarii din presa rusă, dar și din partea unor oficiali ruși care prezintă conflictul din Ucraina ca fiind deja un conflict între NATO/ SUA și Rusia și descriu acest conflict în termeni foarte alarmiști, vorbind de arme nucleare și spunând că este o luptă pe viață și pe moarte. Comentariile Rusiei privind posibilitatea ca războiul din Ucraina să degenereze într-un conflict nuclear dacă Occidentul continuă să sprijine Kievul sunt de natură să îngrijoreze, spune președintele american, pentru că ele reflectă disperarea Rusiei, ca urmare a eșecului. Pe de altă parte, Joe Biden a respins ideea că NATO duce un război prin intermediari (proxy) împotriva Rusiei, așa cum a susținut Lavrov, și spune că astfel de acuzații sunt o „scuză” pentru eșecul rușilor în Ucraina. „Cred că este mai mult o reflectare nu a adevărului, ci a eșecului lor. În loc să spună că ucrainenii sunt echipați cu o anumită capacitate de a opune rezistență forțelor rusești, ei trebuie să spună poporului lor că Statele Unite și întreaga NATO sunt angajate în eliminarea trupelor rusești, a tancurilor și așa mai departe”, a comentat șeful Casei Albe. „Deci, este – în primul rând – o scuză pentru eșecul lor. Dar, în al doilea rând, este, de asemenea, dacă vorbesc serios, este… – și nimeni nu ar trebui să facă comentarii inutile despre utilizarea armelor nucleare sau despre posibilitatea de a le folosi – este iresponsabil”, a punctat Joe Biden. Întrebat apoi despre o posibilă agresiune rusă împotriva NATO și a aliaților săi, el a spus că SUA sunt „pregătite pentru orice ar face” Moscova. Comunicate noi Stiri
Doliu uriaș în lumea filmului – A murit un cunoscut actor din serialul CSI Miami – Avea doar 35 de ani 7 noiembrie 2023 Evan Ellingson, actor american cunoscut pentru rolurile din „My Sister’s Keeper” și „CSI Miami”, a murit la vârsta de 35 de ani. Departamentului de medicină legală din San Bernardino a transmis că Ellingson a încetat din viață duminică și că trupul său neînsuflețit a fost găsit într-un „dormitor” al unei… Citește mai mult
Stiri Construirea navelor SAFE la Mangalia: Provocări și Oportunități pentru Industria Navală Românească 27 iulie 2026 Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat că navele finanțate prin programul european SAFE trebuie construite la Șantierul Naval Mangalia. Această decizie are implicații profunde pentru industria navală românească. Citește mai mult
Noi tensiuni militare – O navă de spionaj chineză a efectuat un „act de agresiune” – Alertă la nivel înalt 13 mai 2022 Nava chineză a fost observată în timp ce trecea prin dreptul staţiei de comunicaţii navale Harold E. Holt din Exmouth, utilizată de submarine australiene, americane şi aliate. „Cred că este un act de agresiune. Cred acest lucru mai ales pentru că s-a apropiat atât de mult. S-a aflat în proximitatea… Citește mai mult