Sărbătoare 4 mai – Dezlegare la pește – Zi cu o importanță deosebită pentru credincioșii din țara noastră Webpress, 4 mai 2022 Ortodoxe Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin (Dezlegare la peşte) Greco-catoliceSf. m. Pelaghia Romano-catoliceSf. Florian, m. Sfânta Muceniţă Pelaghia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 mai. A trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305); făcea parte din clasa înaltă a societăţii din oraşul Tars, capitala provinciei antice Cilicia, şi era orfană de tată. Învăţând credinţa în Iisus Hristos, a simţit că trebuie să desăvârşească această chemare prin botez şi a mers în taină la episcopul locului, Clinon, care din cauza persecuţiilor dezlănţuite de împărat împotriva creştinilor se ascundea în pădurile din jurul cetăţii. A fost botezată de sfântul ierarh în chip minunat şi s-a făgăduit lui Hristos spre slujire curată. Sfânta Pelaghia era deosebit de frumoasă, o frumuseţe care nu mai putea fi văzută la nicio femeie din jurul împăratului, încât chiar fiul lui Diocleţian voia să o ia de soţie. Întorcându-se acasă, Sfânta Pelaghia i-a spus mamei sale de schimbarea felului său de viaţă, iar aceasta l-a înştiinţat pe cel care trebuia să îi fie soţ, spunând „Iată, logodnica ta s-a însoţit cu Dumnezeul cel ceresc!” (Vieţile Sfinţilor). Acesta cuprins de disperare, căci ştia că nu mai este nicio nădejde de întoarcere a fecioarei, s-a sinucis. Toată această întâmplare a speriat-o pe mama Sfintei Muceniţe, gândindu-se că împăratul o să se răzbune pe toată casa şi pe tot neamul tinerei creştine. Astfel a dus-o pe Sfânta Pelaghia în faţa împăratului, acuzând-o şi susţinând că ea şi numai ea este vinovată şi trebuie pedepsită. Sfânta Pelaghia a fost judecată şi a rămas neclintită în hotărârea de al mărturisi pe Hristos. Pentru aceasta a fost ucisă, căci pentru ea a fost încins un cuptor de aramă, în care sfânta muceniţă a intrat singură, după ce s-a însemnat cu sfânta cruce, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. * Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin, este ocrotitoarea soţiilor şi a mamelor ale căror soţi sau copii trăiesc departe de Dumnezeu. S-a născut în anul 322, în Tagaste, Africa de Nord, într-o familie creştină. A fost căsătorită cu un demnitar păgân, Patricius, şi au avut trei copii: Augustin, Navigius şi Perpetua. Pentru rugăciunile soţiei sale, Sfânta Monica, Patricius a primit în cele din urmă botezul creştin. Când a murit tatăl său, Augustin avea 16 ani şi încă de mic s-a dovedit a fi încăpăţânat şi neascultător, iar pentru mama sa un motiv de nesfârşite lacrimi şi permanentă rugăciune pentru îndreptarea sa. Fiu al atâtor lacrimi, Fericitul Augustin, în anul 387, în ajunul Paştilor, s-a botezat. Nu mult după acest botez, la vârsta de 56 de ani, Sfânta Monica a trecut la cele veşnice. A fost înmormântată în Ostia, în sud-vestul Romei. Comunicate noi Stiri
Dialog București-Praga privind aderarea României la Schengen. Mesajul transmis de Bogdan Aurescu 18 ianuarie 2023 Potrivit sursei citate, Aurescu a mulțumit pentru sprijinul și eforturile Președinției cehe a Consiliului UE vizând aderarea României la Spațiul Schengen și a evidențiat demersurile întreprinse în dialogul cu statele membre și Comisia Europeană pentru atingerea acestui obiectiv în perioada următoare. La rândul său, ministrul Jan Lipavský a reiterat susținerea… Citește mai mult
Stiri Corupția în Construcții: Perchezițiile DNA la Confort Urban și Implicațiile Acestora 20 octombrie 2026 Perchezițiile DNA la firma Confort Urban din Constanța scot la iveală legături controversate între funcționari publici și contractele de construcții, subliniind nevoia urgentă de reformă în sistemul de achiziții publice. Citește mai mult
Stiri Condițiile Rusiei pentru un Acord de Pace cu Ucraina: Analiză Detaliată a Declarațiilor lui Serghei Lavrov 7 iunie 2026 Declarațiile recente ale lui Serghei Lavrov subliniază condițiile impuse de Rusia pentru un acord de pace cu Ucraina, evidențiind tensiunile lingvistice și politice din regiune. Citește mai mult