Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Uniunea Europeană pregătește un embargo petrolier asupra importurilor din Rusia – Bulgaria și Cehia ar putea avea mari probleme

Webpress, 4 mai 2022

Comisia Europeană şi-a finalizat marţi propunerea pentru un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei pentru a întrerupe finanţarea efortului său de război împotriva Ucrainei.Acesta prevede oprirea treptată a achiziţiilor europene pe o perioadă de şase până la opt luni, până la sfârşitul anului 2022, cu o scutire pentru Ungaria şi Slovacia. Aceste două ţări fără ieşire la mare şi total dependente de livrările prin oleoductul Drujba îşi vor putea continua achiziţiile din Rusia în 2023, a spus un oficial european.

Această derogare pune însă probleme pentru că Bulgaria şi Cehia vor să beneficieze la rândul lor de ea, au explicat diplomaţi la curent cu discuţiile purtate de Comisie.”Sunt ţări care nu vor putea rezista”, inclusiv Bulgaria, care depinde aproape 100% de petrolul rusesc, a avertizat duminică premierul Kiril Petkov.

„Trebuie să evităm efectul de contaminare, toată lumea va dori scutiri. Va trebui să găsim soluţiile potrivite”, a spus un oficial european.

Comisarii reuniţi la Strasbourg pentru sesiunea plenară a Parlamentului European au adoptat propunerea târziu în noaptea de marţi spre miercuri din cauza dificultăţilor puse de unul dintre ei, notează AFP.

Propunerea a fost comunicată în jurul miezului nopţii ambasadorilor statelor membre, care vor începe să o studieze în cadrul unei prime întâlniri, miercuri, la Bruxelles, au indicat două surse pentru AFP.

Nu este prevăzută nicio comunicare din partea Comisiei Europene înaintea intervenţiei preşedintelui Ursula von der Leyen în faţa europarlamentarilor miercuri dimineaţa, au spus mai multe surse.

„Nu ştiu dacă adoptarea propunerii va fi posibilă până la sfârşitul săptămânii”, a declarat luni ministrul german al energiei, Robert Habeck, după o întâlnire cu omologii săi la Bruxelles.

„Este necesară unanimitatea, nimic nu este garantat. Fiecare nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei este mai greu de adoptat deoarece impune fiecărui stat membru alegeri politice”, a explicat oficialul european.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, 65% din petrolul şi 85% din gazul folosite de Ungaria provin din Rusia.

Rusia exportă două treimi din petrolul său către UE. În 2021, Rusia a furnizat 30% din ţiţeiul şi 15% din produsele petroliere achiziţionate de UE, iar factura s-a ridicat la 80 de miliarde de dolari, a indicat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Pe lângă acest embargo progresiv, statele membre examinează, de asemenea, măsuri imediate precum o taxă pe transportul cu cisterne, potrivit oficialului european.

Noul pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, excluderea altor bănci ruseşti din sistemul interbancar Swift şi includerea propagandiştilor regimului rus şi a autorilor de dezinformare pe lista neagră a persoanelor interzise în UE, a precizat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Şapte bănci ruseşti au fost deja excluse din Swift de către UE. Cea mai importantă bancă din Rusia, Sberbank, care reprezintă 37% din piaţă, se va număra printre băncile care vor fi excluse, potrivit mai multor surse diplomatice. 

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Stiri

Violenta in mediul educațional: Un incident alarmant în Dâmbovița și implicațiile sale

12 august 2026

Un incident violent în Dâmbovița, în care părinții unui elev au agresat învățătoarea, ridică întrebări despre violența în educație și impactul acesteia asupra comunității.

Citește mai mult

Zi crucială pentru România: șeful NATO, întâlnire de urgență cu Klaus Iohannis – tur de forță prin bazele militare 

11 februarie 2022

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, vineri, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază şi apoi vor susţine o conferinţă…

Citește mai mult
Stiri

Impactul Valului de Caniculă în România: Avertizări ANM și Implicațiile pentru Cetățeni

19 august 2026

România se confruntă cu un val de caniculă intens, iar ANM avertizează asupra temperaturilor extreme și a impactului acestora asupra sănătății publice.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.279)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (93)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info