Tensiune MAXIMĂ pentru Elena Udrea: se apropie ziua SENTINȚEI autorităților bulgare. Când ar putea ajunge în țară Webpress, 4 mai 2022 Noul termen stabilit de judecătorii bulgari este 10 mai. Se pare că decizia pentru care a fost stabilit acest termen ar fi fost legată de faptul în perioada 1-9 mai vecinii bulgari au mai multe sărbători legale. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi ce se întâmplă în perioada următoare în procesul în care Elena Udrea este condamnată definitv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia este definitivă: Elena Udrea este condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Reamintim că, inițial, DNA a cerut rejudecarea dosarului pentru ca toți cei implicați să primească pedepse mai mari, acum procurorii anticorupție s-au răzgândit și cer aplicarea deciziei luate de către Curtea Europeană de Justiție și menținerea condamnărilor în acest sens. Pe 4 aprilie 2022, DNA a cerut admiterea contestației în anulare și rejudecarea dosarului „Gala Bute”. Solicitarea a fost făcută după de contestația în anulare fusese deja făcută din 21 decembrie 2018, în condiţiile în care ÎCCJ a admis în principiu contestațiile în anulare ale inculpaților după decizia CCR legată de compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Instanța Supremă. Comunicate noi Stiri Elena Udrea
Fugarul Dragoș Săvulescu, la un pas să fie scăpat de închisoare. Decizia judecătorilor 13 decembrie 2024 Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia, deşi el nu a stat efectiv nicio zi în închisoare…. Citește mai mult
ULUITOR: Tânăr de 20 ani, bănuit că şi-ar fi ucis tatăl, REȚINUT 26 noiembrie 2021 Acesta a sesizat Poliția, joi seara, prin 112, despre faptul că tatăl său în vârstă de 53 de ani se află în stare de inconștiență, în apropierea locuinței. „Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud ajunși la fața locului au constatat faptul că, din păcate, acesta era decedat. Din primele verificări… Citește mai mult
Cumpărăm alimente injectate cu substanțe toxice. VIDEO cu procesele prin care trec până ajung în farfuriile noastre 20 iunie 2023 De la fructele căutate de întreaga lume și până la legumele de sezon, toate sunt fie injectate, fie stropite cu produse. Rezultatul final? Un aspect greu de ignorat, care convinge orice cumpărător. Bananele, spre exemplu, ajung fie verzi pe rafturi, fie coapte. Nicio pată neagră nu strică aspectul fructelor, iar… Citește mai mult