Podul lui Putin, luat în vizor de armata lui Zelenski: „Dacă-l vom putea bombarda, o vom face” Webpress, 5 mai 2022 Podul de 19 kilometri este cel mai lung din Europa, fiind un punct de trecere important pentru logistica militară rusă, permiţând ca srâmtoarea Kerci să fie străbătută în mai puţin de jumătate de oră, scrie adevarul. „Podul lui Putin” este acum un obiectiv militar declarat pentru armata ucraineană, care a ameninţat că va bombarda infrastructura. „Dacă am fi avut posibilitatea să facem acest lucru, l-am fi făcut deja. Dacă va exista ocazia, cu siguranţă vom face asta”, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei. A fost o declaraţie care a scos din sărite Kremlinul. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că este inacceptabil şi că reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât anunţarea unei acţiuni de „terorism de stat”. Dacă forţele ucrainene ar reuşi să lovească această construcţie, beneficiile ar fi duble. În primul rând, ar obţine o victorie simbolică de răsunet – mai uimitoare chiar decât scufundarea navei-amiral „Moskva” -, prin ruperea legăturii dintre provincia anexată şi Rusia. Crimeea ar fi astfel izolată de Rusia, la care s-ar putea ajunge doar pe mare sau prin sudul Ucrainei. Mai mult decât atât, acest pod este numit şi „Podul lui Putin”. Preşedintele a ţinut morţiş ca acest pod să fie construit rapid şi s-a implicat personal, după anexarea Crimeei. Pentru şeful statului rus, bombardarea podului ar fi un afront personal. Comunicate noi Stiri
Stiri Mesajul ambasadorului SUA în România cu ocazia Zilei Bucureștiului: O celebrare a parteneriatului și culturii 20 septembrie 2026 Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a transmis un mesaj de recunoștință cu ocazia Zilei Bucureștiului, subliniind importanța parteneriatului cultural și diplomatic. Citește mai mult
Incident grav în Cluj. Patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani sunt cercetați după ce au agresat un bărbat de 27 ani pe stradă 18 decembrie 2024 ”În urma evenimentului produs la data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 20:40, în localitatea Floreşti, în care un tânăr de 27 de ani ar fi fost agresat de mai multe persoane de sex masculin, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi… Citește mai mult
Ludovic Orban anunţă că nu votează pentru un certificat verde COVID. Ce spune despre vaccinarea obligatorie 22 decembrie 2021 ‘’Atât poziţia mea, cât şi a colegilor mei este aceea de a vota împotriva certificatului verde. Vreau să fac menţiunea, eu sunt vaccinat şi cu a treia doză, sunt un om care cred în vaccin, a salvat milioane şi milioane de vieţi’’, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la un… Citește mai mult