DIICOT a dat lovitura. Una dintre cele mai mari rețele de TRAFIC de droguri, ANIHILATĂ (VIDEO) Webpress, 5 mai 2022 Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog au făcut, joi, 16 percheziţii domiciliare în judeţele Arad, Bihor şi Vâlcea, pentru destructurarea unei importante grupări de traficanţi de droguri, care vindea canabis, cocaină şi MDMA (ecstasy) doar unor persoane de încredere. Astfel, potrivit DIICOT, traficanții verificau, înaintea oricărei livrări, atât traseul, cât și zonelor unde urma să aibă loc tranzacţiile. În perioada 30 martie – 7 aprilie, gruparea a comercializat 200 de grame de cocaină şi peste 5.000 de pastile de MDMA. În urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite importante cantităţi de droguri ce erau pregătite pentru distribuţie, dar şi arme albe. 7 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale au fost conduse la audieri. Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş”. Comunicate noi Stiri
Stiri Planul de Reconstrucție a Gaza: O Viziune de 2,45 Miliarde de Dolari pentru Viitor 23 septembrie 2026 Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a prezentat un plan ambițios de reconstrucție a Gaza, evaluat la 2,45 miliarde de dolari, viziune ce necesită cooperarea Israelului și Hamas. Citește mai mult
Ford are o nouă divizie de conducere automatizată, Latitude AI 3 martie 2023 Grupul american Ford a anunţat lansarea unei noi subsidiare dedicate sistemelor de conducere automatizată, Latitude AI, la câteva luni după ce a închis operaţiunile fostei divizii de servicii de mobilitate Argo AI, transmit Xinhua şi Reuters. Producătorii auto, inclusiv Mercedes-Benz, şi-au majorat investiţiile pentru a integra tehnologia autonomă şi software… Citește mai mult
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine 23 mai 2024 Horoscop 24 mai 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 24 mai 2024: Este o zi care poate contribui la descoperirea unor soluții cu totul… Citește mai mult