În ce CONDIȚII ar putea recurge Rusia la un ATAC NUCLEAR? Un apropiat al lui Putin rupe tăcerea: cât de mare este PERICOLUL Webpress, 6 mai 2022 „Doctrina militară rusă prevede utilizarea armei nucleare „doar ca răspuns” la un atac similar împotriva ţării”, a declarat Volodin într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, citat de agenţia de presă Interfax și preluat de Agerpres. „În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, noi avem în vedere doar posibilitatea de a răspunde (cu un dispozitiv nuclear) la un atac punctual”, a mai spus oficialul de la Kremlin, adăugând: „pentru noi este doar un răspuns, în cadrul apărării”. „Dacă ne atacă, noi răspundem”, a insistat el. În ultimele zile, televiziunea de stat rusă a încercat să facă utilizarea armelor nucleare mai acceptabilă pentru public, potrivit AFP. „De două săptămâni auzim la televizor că ar trebui deschise silozurile nucleare”, declarat, la începutul acestei săptămâni, Dimitri Muratov, redactor-şef al unui jurnal rus independent şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Reamintim că Rusia şi-a plasat forţele nucleare în alertă maximă la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie. Săptămâna aceasta, mai exact pe 4 mai, Moscova a anunțat că armata sa a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad, în contextul continuării ofensivelor în Ucraina, scrie AFP. Potrivit anunțului făcut chiar de Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat, simulările au fost făcute în cursul manevrelor militare din enclava rusă de la Marea Baltică, situată între Polonia şi Lituania, două ţări membre ale UE. Mai exact, Rusia a simulat „lansări electronice” de sisteme de rachete balistice mobile Iskander cu capacitate nucleară. „Forţele ruse au efectuat lovituri unice şi multiple asupra unor ţinte care simulau lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare şi posturi de comandă ale unui inamic fictiv”, se arată în comunicatul citat. După ce au efectuat tirurile „electronice”, militarii au efectuat o manevră de schimbare a poziţiei pentru a evita „o eventuală lovitură în represalii”, mai arată aceeași sursă. Unităţile de luptă au exersat, de asemenea, „operaţiuni în condiţii de radiaţii şi contaminare chimică”. La aceste exerciții au participat peste 100 de militari ruși. Comunicate noi Stiri
Locurile exacte unde poţi preda uleiul uzat alimentar în Bucureşti. De unde faci rost de recipiente de stocare temporară a grăsimilor 24 mai 202225 mai 2022 Toate studiile de specialitate demonstrează un adevar trist: trăim într-o lume tot mai poluată. „Cu cât societatea a avansat și s-a industrializat, mediul înconjurător a plătit un preț tot mai scump pentru confortul de care ne bucurăm zi de zi”, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă. Așadar,… Citește mai mult
Modul de calcul pentru impozitul pe clădiri și terenuri se modifică din 2023. Care sunt noutățile 19 iulie 202219 iulie 2022 Modul de calcul al impozitului pe clădiri se va simplifica din 2023, când sistemul actual de impozitare a proprietăților imobiliare se va modifica, potrivit unei ordonanțe de guvern. Cea mai importantă schimbare ce va apărea în acest sens este eliminarea din Codul fiscal a noțiunii de clădire cu destinație mixtă,… Citește mai mult
Horoscop 1 august 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă foarte clar ce probleme au provocat, cu pretențiile lor, în relația de cuplu și nu numai 31 iulie 2023 Horoscop 1 august 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 1 august 2023: Este o zi diferită de ceea ce ai fi dorit, mai ales… Citește mai mult