Un comediant britanic, acuzat de abuz sexual asupra unor copii. Una dintre victime este din România Webpress, 7 mai 20228 mai 2022 Un alt ziar britanic, The Irish Post, îl citează pe Martin Ludlow de la Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii (NCA). „Goodfellow a încercat să aranjeze cel mai îngrozitor abuz asupra copiilor vulnerabili”, a acuzat acesta. Sursa citată notează că actorul, care este un obişnuit al circuitului britanic de comedie, a fost arestat de ofiţerii NCA la 14 iunie 2018 şi toate dispozitivele sale electronice au fost confiscate pentru analiză. Din analiza jurnalelor sale a reieşit că Goodfellow discuta despre abuzuri asupra copiilor. Una dintre victime era din România Una dintre victime era din România, iar cealaltă din Filipine. Mai mult, anchetatorii susţin că Goodfellow căuta copii sub 13 ani, iar atunci când era identificat un copil la vârsta potrivită, actorul îi îndruma pe alţi pedofili să îi abuzeze sexual şi să transmită în direct tot ceea ce le făceau acestora. Pentru asta, el îi plătea pe pedofilii cu care colabora, iar angajaţii NCA spun că au găsit dovezi ale acestor plăţi. „Abuz înfiorător! Goodfellow a spus foarte clar că are un interes sexual pentru copiii mici în aceste jurnale de chat”, au afirmat anchetatorii, notează sursa citată. „A încercat să aranjeze cel mai îngrozitor abuz asupra copiilor vulnerabili la mii de kilometri distanţă de el, pentru propria lui satisfacţie”, au continuat aceştia. Eamon Goodfellow va afla sentinţa dată de judecători la 31 mai. Comunicate noi Stiri
Stiri Programul Rabla 2026: Perspective asupra valorii tichetelor și implicațiile pentru viitorul mobilității ecologice în România 11 mai 2026 Analiza detaliată a declarațiilor Dianei Buzoianu referitoare la Programul Rabla 2026 și impactul acestuia asupra industriei auto și mediului. Citește mai mult
Tesla a concediat zeci de angajaţi, la o zi după ce aceştia au lansat o campanie pentru formarea unui sindicat 17 februarie 2023 Tesla a concediat zeci de angajaţi din departamentul său Autopilot, al uzinei sale din Buffalo, din New York, la o zi după ce muncitorii au lansat o campanie pentru formarea unui sindicat, potrivit unei plângeri depuse la o agenţie guvernamentală, transmite Reuters. La începutul acestei săptămâni, lucrătorii Tesla din New… Citește mai mult
Proiect. Data de 9 septembrie ar putea deveni „Ziua Națională a Bunicilor” 10 aprilie 2024 ”Bunicilor li se cuvine o recunoaştere specială pentru rolul esenţial pe care îl au în familie şi comunitate. Ei sunt adesea pilonii de stabilitate, oferind dragoste, înţelepciune şi sprijin generos. Bunicilor le revine responsabilitatea de a transmite valorile şi tradiţiile familiei. Prin sărbătorirea unei zile dedicate lor, subliniem importanţa acestui… Citește mai mult