Nicolae Ciucă: „Independența României a fost obținută cu greu, prin sacrificiile și jertfa de sânge a ostașilor noștri” Webpress, 10 mai 2022 „La 10 mai, România celebrează cea de-a 145-a aniversare a Independenței de stat, proclamată în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în guvernul condus de liberalul Ion C. Brătianu, și dobândită cu arma în mână în Războiul de Independență de la 1877, pe câmpurile de luptă de la Plevna și Vidin. Este cu atât mai importantă această sărbătoare, cu cât, potrivit legii, anul acesta, celebrarea ei nu se mai suprapune cu sărbătorile asociate zilei de 9 mai – Sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, ci cu Sărbătoarea Regalității. Servind România cu onoare și demnitate, parte inestimabilă a patrimoniului și a destinului nostru european, pe câmpul de luptă sau prin diplomație, Regalitatea a contribuit nemijlocit la România de astăzi, o țară liberă și unită în Europa, un ideal pentru care generații întregi s-au sacrificat. Independența României a fost obținută cu greu, prin sacrificiile și jertfa de sânge a ostașilor noștri. Este obligația și responsabilitatea noastră de a le respecta memoria și a le onora sacrificiile prin care România a dobândit Independența de Stat deplină față de Înalta Poartă. Rezultat al unui efort conjugat al armatei, diplomației și societății în ansamblul său, independența noastră a consolidat construcția națională generată de Unirea Principatelor și ne-a deschis drumul către modernitate, către valorile occidentale, către recunoașterea vocației noastre europene. Așa cum scria și Domnitorul Carol I: „Independența noastră ne-am câștigat-o cu sângele nostru și prin urmare nu o datorăm decât nouă înșine”. Libertatea de a ne alege drumul, câștigată prin eroismul ostașilor români, ne determină, azi, să privim cu respect istoria scrisă de înaintași și să înțelegem valoarea acesteia, mai ales în această perioadă complicată pe care o traversăm. Prezența noastră în cadrul NATO – cea mai solidă alianță politico-militară din lume – și cea în cadrul UE plasează România sub semnul protecției depline a ireversibilei sale opțiuni pro-europene, consolidate și prin parteneriatul trans-atlantic. Îi felicit pe toți românii azi, de Ziua Independenței României! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Daniel David a tras concluzia că după încheierea probelor de competențe ale bacalaureatului, modul de organizare al celor implicați poate fi un model pentru schimbarea educației în România 7 februarie 2025 „În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, iniţial, pe bună dreptate, cu rezervă şi îngrijorare de unii actori din educaţie şi societate – pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, aşa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor şi managerilor… Citește mai mult
Sanatate Spitalul Colentina: O Nouă Era a Eficienței Energetice în Sănătate 13 mai 202614 mai 2026 Spitalul Colentina din București investește 18 milioane de lei într-un sistem alternativ de încălzire, îmbunătățind eficiența și confortul pacienților. Citește mai mult
Stiri Controversele denumirii unui parc din Sectorul 4: De la Donald Trump la Doru Tureanu 25 mai 2026 Controversa denumirii extinderii Parcului Tudor Arghezi din Sectorul 4, care va purta numele lui Donald Trump, a stârnit reacții mixte în rândul cetățenilor, reflectând diviziuni politice și culturale. Citește mai mult