„Ieftin și rapid”. Nereguli grave descoperite de inspectorii RAR la service-urile auto din țară: amenzi de peste 1 milion de lei Webpress, 10 mai 2022 „Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activităţi de reparaţii auto, însă o fac în afara legii şi în condiţii care nu pot garanta siguranţa lucrărilor de reparaţie. Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acţiuni complexe. Sancţiunile au depăşit un milion de lei”, se menţionează în comunicat. Inspectorii RAR au găsit neconformităţi în ceea ce priveşte efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizaţie tehnică, dar şi efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii (una dintre condiţiile legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a autovehiculului, ulterior intervenţiei asupra unui autovehicul). Printre alte neconformităţi descoperite de inspectorii RAR se numără: păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare, precum şi prestatori de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului. Aşadar, RAR atrage atenţia că reparaţiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică. „Dacă alegeţi să vă reparaţi maşina pe principiul ‘ieftin şi rapid’, într-o unitate improvizată, reţineţi că nu aveţi cum să verificaţi calitatea reparaţiilor făcute, dar vă scad şi şansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor”, se menţionează în comunicat. Comunicate noi Stiri
Stiri Tiraspolul și Interdicția Denumirii „Transnistria”: O Nouă Etapă în Cenzură și Autoizolare 11 iunie 2026 Tiraspolul a decis să interzică denumirea „Transnistria” în toate limbile, o acțiune care reflectă tendințele de cenzură și rusificare din regiune. Analizăm implicațiile acestei inițiative. Citește mai mult
Stiri Poziția Bulgariei față de sancțiunile UE: O decizie controversată în contextul geopolitic actual 3 iulie 2026 Bulgaria se opune pachetului de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, susținând că acționează în interesul național. Această poziție generează controverse și discuții internaționale. Citește mai mult
Klaus Iohannis, aluzii pentru Austria care se opune intrării României în Schengen, cu 2 zile înainte de decizia finală – Unde greșește Viena 6 decembrie 2022 Președintele Klaus Iohannis, a declarat marți că România se angajează să susțină eforturile UE de limitare a migrației ilegale, chiar dacă țara noastră nu se află pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest și nici nu este o sursă relevantă de migranți. Angajamentul a fost anunțat la Summitul UE –… Citește mai mult