România ocupă locul trei la agresiunile în școli. Peste 300 de avocați discută cu elevii din Capitală – VIDEO Webpress, 11 mai 2022 „Lucrurile acestea se întâmplă. Este important să știm să acționăm, să înțelegem cauzele și mai important este să oprim acest fenomen”, a precizat Bianca Elena Armasu, avocat. Astfel de lecții sunt importante pentru adolescenți, mai ales că bullyingul s-a răspândit ușor în școlile din România. „Agresiunile verbale din clasă, în timpul orei. Îmi era frică la un moment dat să mă duc la școală”, a povestit Monica, elevă în clasa a XI-a. „Sunt cazuri destul de multe, însă există această teamă din cauza sticmatizării. Foarte greu victimele ajung să ceară ajutor, de aceea, este bine să renunțăm la mentalitatea asta precum ca victima ar fi de vină”, a transmis Lavinia Drăgan, professor la Colegiul Național „Ion Creangă” București. În Bucureşti, circa 300 de avocaţi predau timp de cinci săptămâni în 130 de şcoli şi licee ale Capitalei cursuri despre legi, sancţiuni sau reguli. „Fii avocat în şcoala ta!” se numeşte proiectul inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România. „Încercăm să-i învățăm din practică, explicându-le în termeni cât mai ușor de înțeles că orice acțiune pe care aceștia o desfășoara poate să nască consecințe juridice. Încercăm să-i ajutăm să înțeleagă care sunt drepturile, care sunt obligațiile lor și cum să-și exercite aceste drepturi. Și ne propunem prin acest proiect să-i facem să răspundă adecvat la problemele generației lor”, a mai precizat Bianca Elena Armasu, avocat. „Mi se pare foarte tare că se întâmplă un proiect de genul acesta în școli. E foarte bine ca toți elevii să înțeleagă că atunci când văd un caz de agresiune, atunci când văd un coleg care e marginalizat e cel mai bine să intervină”, a afiramt SELLY, artist. Pentru ca elevii să înțeleagă mai ușor, cursurile au caracter interactiv şi includ numeroase cazuri practice. Comunicate noi Stiri
Stiri Adrian Veștea și Provocările Politice: Între Voturi, Negocieri și Direcții Strategice 17 iunie 2026 Adrian Veștea, noul premier desemnat, se confruntă cu provocări politice majore în contextul negocierilor pentru voturile necesare în Parlament. Declarațiile sale și ale lui Eugen Tomac reflectă complexitatea situației actuale. Citește mai mult
Ponta și Bolojan, negocieri secrete încă dinainte de Anul NOU. Anca Alexandrescu: Dîncu vrea ca PSD să îl susțină pe Bolojan 6 martie 2025 „O să vă arăt acum, în exclusivitate, v-am spus așa: statul paralel, Coldea, Dîncu, gașca, împreună cu dl. Bolojan și dl. Ponta vor să schimbe din nou configurația candidaturilor la prezidențiale. Vor să facă în așa fel încât – ați văzut – dl Bolojan a fost întrebat dacă va candida…. Citește mai mult
Tratament revoluţionar pentru tratarea cancerului. O fată de 13 ani a fost vindecată de leucemie 11 decembrie 2022 Alyssa, o fetiţă de 13 ani, a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică T în 2021. Cu toate acestea, cancerul de sânge nu a răspuns la tratamentele convenţionale, inclusiv la chimioterapie şi la un transplant de măduvă osoasă. Prin urmare, ea a intrat într-un studiu clinic la Spitalul de pediatrie… Citește mai mult