O celebră dizidentă din Rusia a fugit din țară deghizată în livrator de mâncare Webpress, 11 mai 2022 O membră a grupului contestatar rus Pussy Riot, Maria Alehina, a anunțat că a fugit deghizată în livratoare de mâncare. Maria Alehina a fost condamnată în septembrie la un an de ”restricţii” ale libertăţii – control judiciar, interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi interdicţie de a părăsi Moscova -, din cauză că a îndemnat la manifestaţii împotriva arestării principalului opozant rus Aleksei Navalnîi. La sfârşitul lui aprilie, justiţia rusă a înăsprit aceste măsuri, pe care le-a înlocuit cu închisoarea, la o şedinţă la care Alehina nu s-a prezentat. Într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT), Maria Alehina, în vârstă de 33 de ani, povesteşte miercuri că a reuşit să fugă din Moscova deghizată în livratoare de mâncare şi lăsându-şi în urmă telefonul mobil, pentru a împiedica poliţia să-i ia urma. Ea a traversat frontiera în Belarusul vecin, iar o săptămână mai târziu a reuşit să treacăîn Lituania, după mai multe încercări, povesteşte ea în acest interviu. ”Eram încântată că am reuşit, pentru că este un mare şi imprevizibil «sărut de adio» pentru autorităţile ruse”, declară ea ironic NYT. Prietena sa Liusia Ştein, de asemenea membră Pussy Riot, a publicat o forografie cu Maria Alehina în uniformă verde de livratoare a societăţii Delivery Club, cu un rucsac de livrare de mâncare în spate. Maria Alehina ”nu a fugit din Rusia, ea a plecat în turneu”, care începe un concert, la 12 mai, la Berlin, în vederea colectării de bani pentru Ucraina, minimalizează Liusia Ştein pe Twitter. Ştein, condamnată la rândul său la restricţii ale libertăţii din cauza unor manifestaţii împotriva arestării lui Navalnîi, a părăsit Rusia în aprilie. O veche membră a Pussy Riot, Maria Alehina a ispăşit doi ani de închisoare, condamnată pentru că a interpretat o ”rugăciune punk” în Catedrala Hristos Mântuitorul, la Moscova, în 2012. Comunicate noi Stiri
Alerte de furtuni, în România. Județele sub cod galben sau portocaliu | HARTĂ 20 iulie 2024 Meteorologii au emis noi alerte de furtuni pentru mai mult de jumătate din țară. Valul de căldură se mai domolește în acest sfârșit de săptămână, doar trei județe mai rămân sub atenționare de cod portocaliu de caniculă. Alerte de furtuni, în România ANM a emis noi coduri galben și portocaliu… Citește mai mult
Stiri Analiza Scăderii Inflației în România: Impactul Creșterii Prețurilor la Motorină și Chiriile Locuințelor 11 septembrie 2026 Inflația în România a scăzut la 6,2% în august 2026, dar prețurile pentru motorină și chirii au crescut alarmant. Analizăm impactul și implicațiile pentru cetățeni. Citește mai mult
Cadavre mutilate, pacienți puși în pericol de moarte – halucinant ce s-a găsit la percheziții – FOTO 18 februarie 2023 În urma celor 24 de percheziții efectuate ieri, 17 februarie, de către polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost descoperiți și indisponibilizați 162.920 de lei, 116.795… Citește mai mult