Condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv, Antonina Radu este de negăsit – Autoritățile au dat-o în urmărire pe angajata ISU Webpress, 13 mai 2022 Antonina Radu a fost dată în urmărire de către Poliția Română pentru executare pedepsei cu închisoarea dispusă de Curtea de Apel București. Angajații ISUBIF, Antonina Radu și George Petrică Matei, pompierii care au permis funcționarea clubului Colectiv, deși știau că localul nu deține aviz de securitate la incendiu, au primit joi o condamnare definitivă la 8 ani si 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției în dosarul ”Colectiv”. La data faptelor, erau ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov. „Având în vedere hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale a pus în aplicare 5 mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea. O persoană s-a prezentat la sediul unei subunități de poliție, de unde a fost preluată și încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităților necesare, au fost încarcerate. Pentru o persoană, care nu a fost găsită la domiciliu, a fost dispusă măsura punerii în urmărire, fiind emis mandat de arestare european”, au anunțat autoritățile. Comunicate noi Stiri
Marcel Ciolacu, forțat să candideze la alegerile prezidențiale. Dezvăluirile făcute de jurnalistul Ion Cristoiu 14 februarie 2024 Marcel Ciolacu va fi forțat să candideze la alegerile prezidențiale, susține jurnalistul Ion Cristoiu. El a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că liderul PSD va fi bătut în turul doi al alegerilor prezidențiale de orice candidat de centru dreapta pentru că se mobilizează electoratul anti-PSD. Mai mult, jurnalistul susține… Citește mai mult
Stiri Criza Politică în România: O Săptămână de la Căderea Guvernului și Perspectivele Viitoare 12 mai 2026 Kelemen Hunor, președintele UDMR, discută despre viitorul guvernării în România, la o săptămână de la căderea Executivului. Ce soluții se conturează pe masa negocierilor? Citește mai mult
Stiri Conflictul Politic Dintre Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan: O Analiză Detaliată a Opoziției și Strategiilor Electorale 20 mai 2026 Disputa dintre Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan evidențiază ambițiile politice și impactul pe termen lung asupra stabilității guvernamentale din România. Citește mai mult