Vizitează Atena, oraşul zeiţei înţelepciunii. Monumente, temple, muzee, preparate delicioase şi croazieră Webpress, 28 mai 202231 mai 2022 Legenda spune că Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii, au vrut să revendice numele şi protecţia unui străvechi oraş condus de Cecrops I, un rege cu coadă de şarpe în loc de picioare. Dar amândoi au vrut să numească oraşul după numele lor, şi au ajuns să ce certe. Până la urmă au decis să intre într-o competiţie- să lase regele să decidă numele zeului pe care îl va purta oraşul în funcţie de cât de impresionat va fi de miracolele lor. Poseidon şi-a înfipt tridentul în pământ şi din gaură a ţâşnit apă şi spumă de mare, iar apoi a ieşit o creatură nouă – calul, pe care l-a dăruit oraşului. Dar Atena a făcut o minune şi mai spectaculoasă – a sădit un arbore de măslin. Măslinul nu doar că era o sursă nutritivă de hrană, dar putea fi strivit şi din el se putea produce uleiul de măsline cu care să facă comerţ. Cecrops a decis ca oraşul să poarte numele de Atena, şi zeiţa înţelepciunii să devină apărătoarea atenienilor. Bufuniţa, animalul preferat al zeiţei, a devenit simbolul oraşului. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri Turism
Stiri Întâlniri Diplomatice la Vârf: Între Vladimir Putin și Donald Trump – O Analiză Detaliată 23 septembrie 2026 Kremlinul a anunțat că Putin este pregătit pentru o nouă întâlnire cu Trump, ridicând întrebări despre relațiile internaționale și geopolitica actuală. Citește mai mult
Stiri Criza Guvernării în România: Apelul lui Crin Antonescu către Nicușor Dan și Implicațiile Politice 9 august 2026 Crin Antonescu îi cere lui Nicușor Dan să acționeze decisiv pentru a rezolva criza guvernamentală, subliniind eșecul formulei pro-europene. Citește mai mult
Doliu în lumea artistică: Victor Socaciu a murit 27 decembrie 2021 Victor Socaciu a murit, astăzi, la vârsta de 68 de ani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa. Artistul se afla în spital de o lună de zile. Anunțul a fost făcut de fiica artistului, pe o rețea de socializare. „O inimă mare a încetat să mai… Citește mai mult