Probleme tot mai mari pentru Guvern. Încă o categorie de angajați amenință cu GREVĂ GENERALĂ Webpress, 17 decembrie 202112 ianuarie 2022 Astfel, s-a ajuns în situația ca, în serviciile publice deconcentrate, salariile să fieși de 2500 de lei pe lună. „Dacă politica de absolută desconsiderare a resursei umane din domeniul culturii va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la blocarea activității și declanşarea grevei generale. Dorim să reamintim, pe această cale, guvernanţilor, că personalul din domeniul Culturii a fost neglijat și abandonat de-a lungul acestor ani,” a transmis Sindicatul Culturalia. Personalul din domeniul Culturii se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020, iar amânarea de două ori a majorărilor salariale a dus la scăderea nivelului de trai al acestora sub limita de subzistenţă. „În acest moment nu mai acceptăm nicio îngheţare a salariilor! Ne-am săturat să fim sacrificaţi de fiecare dată când puterea politică își arată măsura lipsei de competență! Ne-am săturat de atâtea umilințe! (…) Dacă Guvernul Ciucă decide să promoveze în continuare documente legislative care încalcă Legea salarizării bugetare, își asumă riscul adâncirii problemelor din domeniul Culturii și al patrimoniului cultural. De asemenea, metoda aleasă pentru promovarea acestora contravine total regulilor unui dialog social real”, au mai transmis sindicatele din Cultură. Comunicate noi Institutii publice Politica Resurse umane Stiri
Salariaţii din Asistenţă Socială își cer drepturile în stradă. Zeci de oameni, așteptați să protesteze în fața Ministerul Muncii 20 februarie 2024 ”Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS Pro.Asist, federaţie reprezentativă pentru sectorul de activitate „Asistenţă Socială”, declanşează acţiunile de protest privind salarizarea personalului din asistenţă socială ca urmare a lipsei de reacţie a guvernanţilor! Marţi, 20 februarie 2024, ora 10, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale… Citește mai mult
Horoscop 25 august 2023. Fecioarele au acces la o mai mare profunzime a sentimentelor, la un alt fel de a construi relații armonioase cu cei dragi 24 august 2023 Horoscop 25 august 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 25 august 2023: Este o zi specială, care cere doar puțin mai multă modestie și… Citește mai mult
Accident MORTAL pe DN5, în județul Giurgiu, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autocisternă 15 septembrie 2022 „ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de miercuri spre joi pentru a interveni pe DN 5, în urma producerii unui accident rutier în afara localităţii Uzunu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere dotată… Citește mai mult