Indieni prinși la frontieră! Aceștia încercau sa între ilegal în România Webpress, 17 decembrie 2021 Poliţiştii de frontieră din Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în jurul orei 15.00, au observat, pe marginea drumului care face legătura între localitățile Iohanisfeld și Otelec, un autoturism care staţiona şi în care se urcau mai mulţi cetăţeni străini. Polițiștii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că era vorba de nouăsprezece persoane, cetăţeni străini, toţi bărbaţi, din care patru persoane se aflau în autoturism în calitate de pasageri și un grup format din alte cincisprezece persoane care staţionau pe marginea drumului şi urmau să se îmbarce în acelaşi mijloc de transport. Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei în cauză şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în judeţul Caraş-Severin a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei nouăsprezece să ajungă în municipiul Timişoara. În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranţi pentru șoferul autoturismului, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Progres revoluționar în identificarea victimelor atentatelor din 11 septembrie: 25 de ani de incertitudine și inovație genetică 26 august 2026 După 25 de ani de incertitudine, o victimă a atentatelor din 11 septembrie a fost identificată printr-o metodă inovatoare de genealogie genetică, aducând speranță familiilor afectate. Citește mai mult
„Crimele mute” ale soldaților ruși. Oficial ONU: Sunt parte din „strategie militară” a Kremlinului 14 octombrie 2022 ”Toate indiciile sunt prezente”, a răspuns Patten, întrebată fiind de jurnaliștii agenției AFP despre viol, ca armă de război în Ucraina, relatează Agerpres. ”Când femeile şi fetele sunt reţinute zile întregi şi violate, când începi să violezi băieţei şi bărbaţi (…), când auzi mărturii ale femeilor care vorbesc despre soldaţi… Citește mai mult
Renault se aliază cu Atos în domeniul colectării de date 28 iunie 2022 Producătorul auto Renault se aliază cu Atos, grupul francez de servicii IT, pentru a colecta şi analiza datele, într-o „colaborare strategică” care va ajuta la reducerea costurilor, au anunţat marţi cele două companii, transmite Reuters. Renault şi Atos au precizat că parteneriatul lor în domeniul colectării de date va permite… Citește mai mult