Control ANPC la Târgul de Crăciun din București. Ce sancțiuni s-au dat Webpress, 17 decembrie 2021 Absența etichetelor, dar și a separatoarelor între produse, sau alimente păstrate necorespunzător, sunt câteva dintre deficiențele constatate de inspectorii ANPC. Președintele ANPC Mihai Culeafă și o echipă de control a instituției au fost prezenți vineri la târgul de Crăciun din București. „Scopul acestei vizite a avut un rol constructiv, astfel că nu am avut intenția de a amenda operatorii economici, ci de a-i ajuta prin consiliere și prevenție, astfel încât consumatorii să se bucure de achiziții sigure. Cu alte cuvinte, prezența noastră a constat într-un imbold de remediere a posibilelor probleme ale operatorilor economici prezenți la târgul din București. Deși controalele efectuate pot fi cât se poate de riguroase, obiectivul principal a fost conștientizarea neregulilor și îmbunătățitrea condițiilor de lucru, astfel încât să se evite sancțiunile sau suspendarea temporară a activității. Într-adevăr, am observat destule nereguli, însă ne-am dorit să păstrăm scopul vizitei, și anume acela de a preveni”, a declarat Mihai Culeafă. Conform acestuia, au fost găsite firme care se abăteau de la norme: absența etichetelor, dar și a separatoarelor între produse, alimente păstrate necorespunzător, neacoperite, sau chiar lipsa unor informații, precum faptul că unele produse erau congelate. „Am discutat deschis și i-am rugat individual să remedieze problemele cât mai repede cu putință. Avertismentele au fost exclusiv verbale, având în vedere că ne dorim să existe bună voință din partea comercianților de a-și soluționa punctual situațiile”, a mai spus șeful ANPC. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Rezistența față de Donald Trump: O schimbare de paradigmă în relațiile internaționale 27 august 2026 Analiza recentelor evoluții în relațiile internaționale sugerează o schimbare în atitudinea liderilor față de Donald Trump, indicând o posibilă eră de rezistență. Citește mai mult
Forțele aeriene ale Turciei boicotează un exercițiu militar NATO – Ce motive sunt invocate 30 aprilie 2022 Exerciţiul militar „Tiger Meet”, organizat anual de o asociaţie care reuneşte diferite forţe aeriene din NATO, este prevăzut să aibă loc la Atena în acest an, între 9 şi 20 mai. Potrivit surselor de securitate turce, textul reglementărilor tehnice pe care ţările gazdă îl redactează înainte de exerciţiu vizează în… Citește mai mult
Stiri Criza Energetică din Cuba: O Națiune în Întuneric și Impactul Sancțiunilor Internaționale 7 iulie 2026 Cuba se confruntă cu o criză energetică severă, lăsând 10 milioane de oameni fără curent electric. Articolul analizează cauzele și implicațiile acestei situații alarmante. Citește mai mult