ANALIZA De ce amana tinerii de azi să plece din casa părintescă?

În 2019, mai mult de jumătate dintre tinerii adulți de gen masculin, de 25-34 de ani, din România, locuiau în continuare cu părinții. Ce s-a întâmplat cu acest fenomen, odată cu venirea pandemiei de COVID-19? Fetele din aceeași grupă de vârstă de 25-34 de ani erau la fel de orientate spre amânarea separării de gospodăria părinților?

Întrebările

Cum se situează tinerii din România, din acest punct de vedere, în context european? De unde vine amânarea separării copiilor de gospodăria părintească, corezidența parentală?

Acestea sunt întrebările de la care pornim. Deși nu foarte bogate, datele pe temă sunt publicate anual pe site-ul EUROSTAT. De acolo le-am luat și noi. Tema nu este nouă în mass media din România. Analizele pentru anul 2018, la nivelul țărilor din Uniunea Europeană (Sandu, 2020), indicau o puternică dependență a corezidenței tinerilor, cu determinare economică.

În țările în care exista o pondere mare de tineri care acuzau dificultăți în plata facturilor lunare se înregistra, simultan, și o mare pondere a tinerilor care continuau să stea împreună cu părinții, în aceeași gospodărie. Similar, în țările cu o slabă dezvoltare socială se înregistra un decalaj foarte mare între ponderea tinerilor bărbați în situație de conlocuire cu părinții, comparativ cu situația fetelor din aceeași grupă de vârstă de 25-34.

Vom vedea în continuare că relațiile nu s-au schimbat din perspectiva datelor mai noi din 2020. Apar nuanțe și asupra lor vom insista. Accentul va fi pus pe descrierea și interpretarea diferențelor de gen în amânarea corezidenței cu părinții în intervalul de vârstă de 25-34 de ani.

Unde?

La prima vedere, apartenența la Vechea sau la Noua Uniune Europeană este factorul hotărâtor. La prima vedere, pentru că la o examinare mai amănunțită, pare să fie vorba și de modele regionale de corezidență a tinerilor cu părinții. La o extremitate, cea de maxim, găsim țările sudice, Grecia, Portugalia, Italia și Spania, atât pentru 2020 cât și pentru 2019, în seria Vechilor state membre ale UE.

Dintre Noile state membre ale Uniunii, cele care au valori maxime de coreziență mai ales pentru tinerii de 25-34 de ani, sunt, tot în sud – Croația, Bulgaria, România și Malta. La celălalt pol, de minim, sunt, majoritar, țări nordice precum Danemarca, Suedia, Finlanda, Estonia , Lituania și Letonia (aceasta din urmă cu o anume instabilitate de plasare în serie între 2019 și 2020).

Fenomenul de corezidență este maxim pentru tinerii adulți din țările relativ sărace din sud – Bulgaria, România, Croația, Slovenia și Grecia – și minim în nordul Europei, în Finlanda, Suedia, Danemarca și Olanda. Altfel spus, opoziția nord-sud între modelele de corezidență a tinerilor cu părinții este una consistentă, cu rate reduse în nord și ridicate în sud, cu decalaje mari de gen în sud și decalaje reduse în nord.

Costul facturilor lunare

În mod clar însă, corezidența de durată mai mare cu părinții are o fațetă economică accentuată. Era evidentă în analiza asupra datelor din 2018 (Sandu 2020) și la fel stau lucrurile și cu datele mai noi din 2020. Cu cât tinerii percep ca fiind mai severe dificultățile de plată lunară a facturilor, cu atât tendința lor de a prelungi corezidența cu părinții este mai accentuată. Tinerii din Grecia, spre exemplu, considerau că au dificultăți în plata facturilor lunare în procent de 84%.

În consecință, procentul de corezidență cu părinții, pentru ei, era, în 2020, de asemenea, ridicat, de 58%. În țări precum Grecia, Bulgaria sau țările baltice, procentul de corezidență era conform cu așteptările statistice date de ponderea tinerilor îngrijorați de plata facturilor. Cazul tinerilor din România este relativ similar cu cel al tinerilor din Ungaria, Cehia, Letonia si Lituania, cu nivel de corezidență ridicat, apropiat de cel așteptat în baza unui grad ridicat de îngrijorare față de plata facturilor lunare.

La rândul ei, îngrijorarea legată de plata facturilor la tineri nu este o variabilă pur subiectivă, ca determinare. Cu date EUROSTAT pe care nu le mai prezentăm aici (analiză de regresie), rezultă că această îngrijorare este puternic dependentă de rata șomajului la tineri. Cu cât este mai mare rata șomajului la tineri, cu atât este mai intens nivelul mediu de îngrijorare legat de plata facturilor lunare, pe ansamblul celor 27 de țări ale Uniunii Europene.

Datele agregate cu care lucrăm nu ne permit însă, înțelegerea unor cazuri precum cele ale tinerilor din Croația, Slovacia sau Polonia. În aceste țări, procentele de corezidență sunt considerabil mai mari decât ar fi de așteptat în baza informațiilor despre nivelul mediu de îngrijorare în privința facturilor lunare. Poate fi vorba, explicativ, de costurile asociate cu piața locuințelor sau de alți factori similari, neluați în considerație cu date, în analiza de față.

Fațete socio-demografice ale corezidenței

Fațetele sociale ale corezidenței apar mai ales în legătură cu decalajele de gen în domeniu. Constatăm, în acest sens, că societățile puternic dezvoltate din punct de vedere social, cu niveluri ridicate ale speranței de viață la naștere, înregistrează niveluri reduse de diferență între corezidența la tineri bărbați față de intensitatea corezidenței la tinere. Din nou, societățile nordice (Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda) se află, predominant, în această situație. Societățile est-europene, relativ sărace – precum Bulgaria, România, Croația, Letonia și Slovacia – sunt în categoria opusă, cu speranță de viață la naștere de nivel redus și decalaje de gen mari în materie de corezidență.

În cazul României și al Bulgariei, determinarea socială a decalajelor de corezidență de gen pare să fie mult mai mare decât ar fi de așteptat în baza nivelului scăzut pe care îl au pentru starea de dezvoltare socio-demografică dată de speranța de viață la naștere.

Corezidența mai ales la tinerii bărbați pare să fie și o perioadă de așteptare în pregătirea condițiilor de locuire pentru căsătoria dorită. Mai ales în societățile sudice sau est-europene, relativ sărace, cu vârstă medie relativ redusă la prima căsătorie, locuirea de durată sporită cu părinții pare să fie și oportunitate de acumulare a condițiilor materiale de locuit după căsătorie. Rfegăsim tendința ca în special în societăți cu vârstă relativ redusă la căsătorie, precum Bulgaria, Croația și România să fie înregistrate fenomene de corezidență mai ales la tinerii de gen masculin. În societăți precum cele nordice cu vârstă medie ridicată la prima căsătorie nu se mai pune problema unei amânări a separării de părinți pentru a putea pregăti căsătoria.

Concluzii

Tinerii din România se înscriu în modelul sudic de corezidență cu părinții, caracterizat prin ponderea mare a celor care amână plecarea din gospodăria familială dar și prin comportamente de gen puternic diferențiate. Tinerii bărbați de 25-34 de ani preferă conlocuirea cu părinții în mult mai mare măsură decât tinerele din același interval de vârstă. 

Nucleul sudic astfel definit este format mai ales de tineri din Croația, Bulgaria și România. Mai puțin accentuat , dar cu caracteristici similare , modelul este adoptat și de către tineri din Spania, Portugalia și Italia.

Modelul de sens opus, cu rate reduse de corezidență și relativă egalitate de gen, din acest punct de vedere, este adoptat în special de către tineretul din țările nordice – Suedia, Finlanda, Danemarca și Olanda.

Determinarea economică a fenomenelor de corezidență prin locuirea prelungită a copiilor cu părinții pare să fie dominantă. În societățile în care dezvoltarea economică este redusă, preocuparea pentru plata lunară a facturilor este , firesc, puternică. Această preocupare favorizează nemijlocit opțiunea de corezidență a copiilor cu părinții și mai târziu, după terminarea școlii. Factorii economici se asociază între ei în contextul tematic analizat. 

Societățile relativ sărace sub aspectul produsului intern brut pe cap de locuitor au ponderi sporite de tineri care nu își pot plăti facturile lunare, sunt afectate de rate ridicate ale șomajului la tineri, fac față cu greu cerințelor de pe piața imobiliară. Amânarea plecării din gospodăria părinților apare, în context, ca soluție.

Nu este vorba de un gen de neotradiționalism, de intenția de a reveni la locuirea cu familia lărgită, de mai multe generații. Cei care amână întemeierea unei gospodării proprii într-o locuință proprie, mai ales în societățile relativ slab dezvoltate, o fac, în majoritatea cazurilor, pentru a realiza aspirații de nivel ridicat. Vor, spre exemplu, să aibă condiții de a investi în calitatea copilului pe care îl vor avea sub aspectul educației, stării de sănătate și mediului de locuire. Pentru a realiza astfel de ținte acceptă soluții temporare de genul corezidenței prelungite cu părinții, amânării căsătoriei, migrației temporare în străinătate etc.

Diferențele de gen în materie de corezidență parentală au o dublă determinare, economică și socială. Societățile în care ponderea corezidenței parentale este mult mai mare pentru tinerii adulți bărbați decât pentru tinerele adulte, tind să fie, nu numai economic ci și social, mai puțin dezvoltate. Este cazul multora dintre societățile est-europene – precum Bulgaria, Croația, Romania, Slovacia și Letonia.

Datele cu care am lucrat au un grad sporit de agregare și nu le putem folosi pentru specificări pe grupuri de educație, venituri, mediu rezidențial, dezvoltare regională etc.

La nivelul anului 2020 efectele pandemiei asupra fenomenelor de corezidență cu părinții nu erau încă evidente. Posibil ca situația din 2021 să fie diferită.