Cea mai mare rețea de benzinării din Ungaria limitează din nou alimentarea Webpress, 24 iunie 202224 iunie 2022 Șoferii din Ungaria vor putea alimenta de vineri doar 50 de litri de combustibil pe zi de la benzinăriile MOL, înjumătățind astfel limita impusă în luna martie. Compania spune că a luat măsura pentru a evita perturbările provocate de plafonarea preţurilor de către guvernul de la Budapesta, transmite Reuters. „Am introdus această limită (la realimentare) pentru a putea garanta securitatea aprovizionării”, iar cei care vin să cumpere cu canistre combustibil nu vor mai beneficia de plafonarea preţurilor, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al grupului ungar MOL, Piroska Bakos. MOL, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Ungaria, a cerut retragerea graduală a măsurii de plafonare a prețurilor. Preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi, a afirmat în presa locală că eliminarea treptată a plafonării preţurilor la benzină şi motorină va fi necesară pentru asigurarea siguranţei aprovizionării pe termen lung. În 16 iunie, Guvernul de la Budapesta anunţa că a extins până la 1 octombrie plafonarea preţurilor la combustibili în Ungaria. În noiembrie, Executivul stabilea că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 de forinţi (1,27 de dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. Austria şi Ungaria au eliberat o parte din rezervele lor strategice de combustibil în ultimele săptămâni pentru a stabiliza piaţa. Cererea pentru combustibil creşte în mod normal cu aproximativ 30-40% în perioada verii, datorită turismului şi a sezonului agricol, care majorează cererea de motorină. Dar plafonarea preţurilor a dus la scăderea importurilor de combustibil, pe care MOL încearcă să o compenseze acum a explicat Bakos. În plus, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a cerut Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement, potrivit unei scrisori a Comisiei Europene consultate de Reuters. Breton a precizat că executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi. Auto / Moto Comunicate noi Institutii publice Logistica / Transport Stiri
BNR a ieftinit vineri banii. Ce înseamnă asta pentru portofelul tău? 5 iulie 2024 După aproape un an și jumătate de când a dus dobânda-cheie la 7% (în 10 ianuarie 2023), cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al BNR au decis vineri că a sosit momentul să relaxeze puțin șurubul, reducând dobânzile. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri… Citește mai mult
Stiri Inaugurarea Autostrăzii A3: O Muncă de Săpătură cu O Istorie Zbuciumată 11 august 2026 Inaugurarea secțiunii Zimbor-Poarta Sălajului de pe A3 aduce atât realizări, cât și provocări în infrastructura rutieră din România. Citește mai mult
Ford a prezentat luni F-150 Raptor R, cea mai puternică versiune de pick-up a companiei 19 iulie 2022 Ford a prezentat luni F-150 Raptor R, o nouă versiune a pickup-ului său de înaltă performanţă, off-road, cu un motor V-8 de 5,2 litri supraalimentat, care produce 700 de cai putere, relatează CNBC. Preţul camionetei va porni de la 109.145 dolari, sumă care include taxele de destinaţie şi livrare. Pe… Citește mai mult