Solstițiul de iarnă 2021. Cea mai scurtă zi din an – 21 decembrie. Începe iarna astronomică Webpress, 21 decembrie 2021 Solstițiul de iarnă 2021. Solstițiul de iarnă marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică şi cea mai scurtă zi din an. Începutul iernii astronomice în acest an, sau solstițiul de iarnă, are loc pe data de 21 decembrie, la ora 17:59. Evenimentul astronomic de astăzi este legat de mişcarea anuală a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Concomitent, odată cu solstițiul de iarnă, în emisfera nordică, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară. Solstițiul de iarnă 2021. Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. Astrul se află în acest moment în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator. Efectuează mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. Solstiţiul de iarnă se produce când înălţimea Soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică şi cea mai lungă durată în cea sudică. Solstițiul de iarnă 2021. Ce se întâmplă. La momentul amiezii Soarele „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. La data solstițiului de iarnă, pe 21 decembrie, Soarele răsare cu 23° 27″ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. Axa polilor Pământului este înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. Solstițiul de iarnă 2021. Are loc marți, 21 decembrie, la ora 17:59. Marchează cea mai scurtă zi din an, care va fi de 8 ore și 50 de minute, iar noaptea va fi și mai lungă, de 15 ore și 10 minute. Timp de trei luni după solstițiul de iarnă, până la echinocțiul de primăvară, din 17 martie 2022, ziua începe să crească treptat până ce va deveni egală cu noaptea, apoi ziua se va lungi și noaptea va scădea, până la solstițiul de vară, pe 21 iunie 2022, arată Observatorul Astronomic Amiral Urseanu. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Politica Temerile Europei față de Vladimir Putin: O fereastră de oportunitate sau o provocare reală? 5 mai 20266 mai 2026 Temerile Europei față de Vladimir Putin se intensifică, pe fondul unei posibile fereastre de oportunitate pentru acțiuni agresive. Ce implicații au acestea asupra securității europene și relațiilor transatlantice? Citește mai mult
Stiri Confruntarea dintre Prosumatori și Guvern: O Analiză a Tensiunilor Energetice din România 17 august 2026 Tensiunile dintre Guvernul României și prosumatori de energie au atins un nou nivel, cu Nicu Ștefănuță anunțând că va sesiza Comisia Europeană. Această situație ridică întrebări despre drepturile cetățenilor și viitorul energetic al țării. Citește mai mult
Weekend înghețat în Râmnicu Vâlcea. Mii de familii rămân fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii la CET Govora 20 februarie 202623 februarie 2026 Operatorul de termoficare din Râmnicu Vâlcea, CET Govora, a anunțat vineri seară, 20 februarie, că nu mai poate furniza momentan agent termic din cauza unor avarii care au apărut la cele două cazane, cel mai probabil consumatorii racordați la sistemul centralizat urmând să primească din nou căldură și apă caldă… Citește mai mult