Primarul PSD care cerea favoruri sexuale unei angajate a fost reținut. Edilul este anchetat pentru folosirea abuzivă a funcției Webpress, 27 iunie 202227 iunie 2022 Primarul comunei argeşene Călineşti, Mihai Georgescu, a fost reţinut într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual. Conform unui comunicat transmis luni, 27 iunie, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi au reţinut un bărbat de 53 de ani, din Călineşti. „Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcţionar public, profitând de situaţia de autoritate asupra victimei, precum şi în scopul angajării pe o altă funcţie, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflate în subordine. În ziua de 27 iunie, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie dispuse măsuri preventive”, arată sursa citată. Organizaţia PSD Argeş a anunţat, joia trecută, suspendarea primarului comunei Călineşti, Mihai Georgescu, din toate funcţiile politice, în aşteptarea unei „anchete în desfăşurare” care l-ar viza pe edil. „Nu dorim să ne implicăm şi să discutăm despre viaţa privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administraţiei publice”, preciza PSD Argeş. Pe reţelele de socializare, dar şi în presa locală din Argeş, a apărut o înregistrare în care, aparent, Mihai Georgescu i-ar cere favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său. Primarul afirmă că nu a făcut „avansuri de natură sexuală” vreunei femei şi acuză o campanie de denigrare a sa. „În urma materialelor calomnioase apărute în ultimele zile, nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepţii, mă dezic de la toate acuzaţiile, las organele competente să tragă concluziile reale. Personal, nu am hărţuit pe nimeni şi nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puţin unei angajate a primăriei”, a scris edilul săptămâna trecută, pe Facebook. El a susţinut că înregistrarea audio care a apărut în spaţiul public a fost prelucrată, iar pasajele au fost scoase din context. „Anumite persoane care încearcă să îmi facă rău încă de la preluarea mandatului de primar au apărut în mediul public cu pasaje dintr-o conversaţie mult mai amplă, scoase din context, pentru a fi interpretate într-o manieră neadevărată, care să îmi strice imaginea. Mă voi adresa organelor competente în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor care au făcut afirmaţii calomnioase. Până la finalizarea anchetei, dacă va exista una, mă suspend din toate funcţiile mele din PSD. Îmi cer scuze faţă de colegii mei de partid, colegii din primărie, faţă de familia mea şi faţă de toţi cei care sunt nevoiţi să ia parte la acest circ”, a transmis edilul. Comunicate noi Institutii publice Stiri
Stiri Conflictele Globale din 2025: O Analiză Detaliată a Războiului și Violenței 9 iunie 2026 Studiul recent al PRIO arată o creștere alarmantă a conflictelor și violenței globale în 2025, cu un impact devastator asupra populației civile. Citește mai mult
Stiri Gangsterul din Albania care a complicat planurile lui Jared Kushner: Droguri, retrocedări ilegale și corupție 11 august 2026 Într-un scandal imobiliar din Albania, Jared Kushner se confruntă cu acuzații grave legate de gangsterul Artur Shehu, implicând droguri și corupție. Citește mai mult
Stiri Participarea Armatei României la Parada de Ziua Franței: O Simbolistică a Cooperării Internaționale 11 iulie 2026 Armata României va reprezenta țara la celebrarea Zilei Franței, reflectând legăturile strânse dintre cele două națiuni în domeniul apărării. Citește mai mult