ȘOC în lumea sportului! Săritorul olimpic de la trambulină, Ian Matos, a murit la vârsta de 32 de ani Webpress, 23 decembrie 202131 martie 2022 Brazilianul a petrecut două luni în spital înainte ca starea luid e sănătate să se agraveze, în cursul zilei de miercuri, când a survenit și decesul. „Suntem profund întristați că am primit vestea morții premature a scafandrului olimpic Ian Matos, în vârstă de doar 32 de ani. Echipa Braziliei îi recunoaște contribuția la evoluția acestei discipline. Condoleanțe sincere familiei și prietenilor săi”, a transmis Comitetul Olimpic al Braziliei, într-o declarație de presă. Matos a concurat la proba de trei metri masculin sincronizată, la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, și a câștigat trei medalii de bronz la Jocurile din America de Sud din 2010. El a solicitat inițial asistență medicală la începutul acestui an, din cauza unei infecții în gât, care s-a extins ulterior la stomac și plămâni. Matos a dezvăluit într-un interviu acordat în 2014, unui ziar, că a fost inspirat să nu-și mai ascundă sexualitatea și să devină homosexual de către campionul britanic la scufundări, Tom Daley. Daley anunțase că este bisexual în 2013, deși mai târziu a spus că este gay. Matos a mărturisit atunci că-i spusese unui prieten că era gay imediat după dezvăluirea lui Daley, dar a fost sfătuit să țină secret acest lucru până după Jocurile Olimpice din 2016, pentru a nu pierde sponsori. A ajuns, totuși, să facă publică orientarea sa sexuală în 2014, spunând că presiunea ascunderii iubiților și faptul nu a nu putea fi el însuși s-au dovedit prea mult. Prietenii și cei care au dorit să-i fie bine au organizat luna trecută o strângere de fonduri, astfel încât mama și frații scafandrului să poată călători la Rio și să-l însoțească, acolo unde a primit îngrijiri medicale până în ultimele clipe ale vieții sale. Strângerea de fonduri aproape și-a dublat obiectivul de 2500 de dolari în doar câteva zile. Comunicate noi Sport Stiri
Pensii 2023. Cum vor arăta taloanele de pensie cu majorările din 1 ianuarie. La cât ajunge cea mai mică pensie 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că pensiile vor fi majorate din ianuarie 2023. Odată cu creșterea pensiilor vor fi modificate și taloanele primite de pensionari. În urma unei întâlniri a coaliției de guvernare din luna noiembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunțat decis să majoreze punctul de pensie. Pensiile vor fi majorate din… Citește mai mult
Stiri Tragedie în Galați: Cazul șocant al copilului de 2 ani găsit mort și implicațiile sociale ale neglijenței parentale 24 iunie 2026 Tragedia copilului de 2 ani găsit mort în Galați ridică întrebări grave despre neglijența parentală și eficiența sistemului de protecție a copilului. Citește mai mult
Avalanșă în Munții Bucegi! Salvamontiștii avertizează: Iarna aduce riscuri semnificative 5 martie 2025 Serviciul Pubic Judeţean al Salvamont Braşov atrage atenţia asupra riscului crescut de avalanşă în Munţii Bucegi. Marţi, în jurul orei 10:30, o avalanşă de placă s-a declanşat din Padina Crucii, coborând până aproape de poteca turistică, anunţă salvamontiştii braşoveni. Potrivit salvamontiştilor, la altitudini de peste 1.700 de metri, riscul de… Citește mai mult