CAN AM SPYDER RT LIMITED – Libertate totală Webpress, 31 iulie 2022 Un hibrid între automobil și motocicletă ar fi ceva de vis, dar cum visele trebuie să devină realitate, de acest vis s-a ocupat Bombardier care a creat Can-Am. Triciclul vine la testele autoreport.ro în cea mai luxoasă formă a sa.Nu este o surpriză că un astfel de vehicul împrumută de la ambele câte ceva pentru şasiul său rulant. O roată tradiţională, asemănătoare unei motociclete, cu un amortizor central la roata din spate, iar pentru partea frontală avem un sistem de suspensie cu două braţe si bară antiruliu, asemănător unui automobil.Această bijuterie pe 3 roţi, este mai mult o motocicletă sport-touring căreia i s-au pus două roţi pe puntea faţă. Pentru riderii care trec de la o motocicletă tradiţională la Can Am, vor observa că direcţia este uşor diferită, deoarece vehiculul nu se inclină, iar daca intrii într-un viraj strâns ai o senzaţie de subvirare. Încă de la prima rulare, senzația de a cârmui din ghidon două roți este puțin ciudată, dar te obișnuiești repede.„Y” din numele Spyder și Ryker (modelul mai mic al gamei) se referă la configurația cu două roți în față, cu o roată în spate. Spre deosebire de conversiile tricicletelor sau platformele sidecar în care o a treia roată este grefată pe o motocicletă cu două roți, Can-Am Spyders și Rykers au fost concepute de la zero ca vehicule cu trei roți. Cu două roți în față și trei zone de contact cu asfaltul, acestea sunt incredibil de stabile.Pentru frânare găsim o pedală, ca la motocicletă, care se acţionează cu piciorul drept şi o frână de parcare acţionată dintr-un buton aflat in partea stânga a ghidonului, care te menţine în siguranţă atunci când vrei să parchezi in rampă .Frânele dotate cu ABS+EBD (distribuţia electronică a forţei de frânare) şi sistemul de control al stabilităţii SCS fac să transmită doar cantitatea potrivită de frânare pentru fiecare roată in parte, sistemul de control al tracţiunii (TCS) trimite puterea motorului pe roata din spate și o controlează pentru a păstra aderenţa pe partea carosabilă. Carenajul ergonomic precum şi paravântul, te protejează foarte bine la viteze de peste 100 km/h. Panoul de bord, foarte sofisticat, indică viteza, turaţiile motorului, precum şi nivelul de combistibil, treapta de viteză, temperatura exterioară şi a motorului.Confortul in mers este foarte bun, scariţele bine poziţionate si forma şeii, te ajută foarte mult pentru drumurile lungi. Ciclistica foarte bună, servodirecţia DSP,marşarierul, îl fac foarte manevrabil atât la viteze mari cât şi la viteze mici. În ciuda greutăţii (464 kg), Can Am-ul se simte uşor, manevrabil şi agil.Can Am-ul este propulsat de un motor Rotax în trei pistoane cu o cilindree de 1330 cmc și sistem de alimentare prin injecţie electronică de combustibil care dezvoltă o putere de 115 cp şi un cuplu de 130 Nm. Vehiculul de test era echipat cu o cutie semi-automată SE6 cu 6 rapoarte si marşarier. Transmisia finală la roata spate se face printr-o curea dinţată.În România, Can Am-ul este omologat ca Motociclu L5e şi se poate conduce cu categoria A sau B (vârsta minima de 21 de ani). Este obligatorie casca de protecţie, ca la motocicletă.Actuala generație a lui Spyder a virat ceva mai mult către zona de confort, unde pare că devine din ce în ce mai mult o alternativă la touring-urile pe două roți și de la care a împrumutat câteva detalii precum integrarea sistemului audio și focusul pronunțat pentru locul pasagerului. Are mânere încălzite, scaune încălzite și mai multe spații de stocare față de celelalte modele Spyder, dar și față de motocicletele Touring. Can-Am Spyder RT Limited date tehnice Motor și transmisieMotor/cilindree 3L/1330 cmcTransmisie semiautimata, 6 treptePutere 115 CP/7250 rpmCuplu 130 Nm/5000 rpmTracțiune spate Dimensiuni și maseL x l x h 2833 x 1554 x 1464 mmNumăr locuri 2Masă la gol 464 kgPerformanțe și prețViteză maximă ncSprint 0-100 km/h ncConsum mediu 6,3 l/100kmPreț de pornire 20995 euro, fara TVA Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Horoscop de weekend. Ce vă rezervă astrele în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie 31 decembrie 2022 BERBEC – Ai gânduri și emoții amestecate și te încetinește puțin. Ai nevoie de o atmosferă liniştită mai mult ca niciodată. TAUR – Planificați următoarea călătorie în viitorul apropiat, este mai mult decât aveți nevoie. Ai multă energie și nu va exista nicio obligație pe care să nu o duci la… Citește mai mult
Industrie / Tehnologie Prăbușirea podului din Techirghiol: Un semnal de alarmă pentru infrastructura românească 24 aprilie 202624 aprilie 2026 Prăbușirea podului din Techirghiol scoate la iveală problemele infrastructurii din România, punând în discuție responsabilitatea autorităților locale și centrale. Citește mai mult
Modificări majore. Se schimbă perioada examenelor la Bacalaureat și Evaluarea Națională, în 2024 30 august 2023 Potrivit informaţiilor din proiecte publicate pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei, Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a ar urma să înceapă în 25 iunie 2024 cu proba scrisă la Limba şi literatura română, cea la Matematică fiind programată pentru 27 iunie 2024. Proba scrisă la Limba şi… Citește mai mult