Oligarhii lui Putin râd de sancțiunile impuse de UE. Germania vrea să ia măsuri Webpress, 9 august 20229 august 2022 Niciunul dintre rușii vizați de sancțiunile Uniunii Europene nu și-a declarat bunurile autorităților germane, așa cum prevede legea din cea mai puternică economie europeană, a anunțat executivul de la Berlin, ceea ce a determinat un apel la înăsprirea regimului de transparență, transmite Reuters. Aproximativ 4,28 miliarde de euro în active aparținând oligarhilor sancționați de UE au fost înghețate în Germania de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, inclusiv 2,3 miliarde de euro în depozite la băncile din Germania, potrivit ministerului care se ocupă de cea mai puternică economie europeană. În conformitate cu legea germană, persoanele sancționate de UE au obligația de a-și declara imediat activele, în caz contrar sunt pasibile de amendă sau riscă până la un an de închisoare. Niciun oligarh nu și-a declarat activele Însă, într-o scrisoare adresată parlamentarului german Christian Goerke, membru al Partidului de Stânga, ministerul a afirmat că niciunul nu a făcut acest lucru până în prezent. „Bundesbank sau Biroul Federal pentru Economie și Controlul Exporturilor nu au primit nicio declarație”, a scris secretarul de stat Udo Philipp în scrisoarea consultată de Reuters. Goerke a declarat că eșecul regimului de transparență a arătat că regulile trebuie să fie înăsprite. „Obligația de transparență ar trebui extinsă la persoanele care fac afaceri cu oligarhii, cum ar fi notarii, brokerii, dealerii de mașini de ocazie, comercianții de artă și băncile”, a declarat Goerke. „Nu este suficient să punem numele oligarhilor pe listele de sancțiuni. Oligarhii lui Putin râd zgomotos, în timp ce autoritățile sunt disperate că nu vor reuși niciodată să le depisteze și să le înghețe activele”, a mai spus Goerke. Comunicate noi Politica Stiri
Se întâmplă în România. Magazin, construit în jurul unui stâlp de electricitate 7 septembrie 2023 Terenul pe care a fost ridicat magazinul în mijlocul căruia se găsește stâlpul de înaltă tensiune a fost cumpărat de acesta de la Primăria Mărăcineni, condusă de tatăl său, încă din anul 2000. Magazinul a fost construit mai târziu, chiar dacă există reguli stricte în ceea ce privește construcțiile în… Citește mai mult
O mamă și-a ucis fiica de 5 ani, apoi i-a zidit trupul și l-a folosit pe post de noptieră. Ce le-a spus polițiștilor 14 decembrie 202214 decembrie 2022 O mamă din Argentina a fost arestată după ce a fost făcută o descoperire înfiorătoare. Trupul fiicei acesteia a fost zidit în beton și folosit pe post de noptieră. Femeia ar fi pus cadavrul fiicei sale într-o pungă de nailon, care a fost așezată într-o cutie de lemn. Ulterior, aceasta… Citește mai mult
Elev de liceu căutat de poliție după ce a împușcat 2 angajați ai școlii sale din Denver! Val de PANICĂ în rândul copiilor și al părinților 23 martie 2023 Din primele informații, incidentul s-a petrecut după ce elevul a scos o armă în timpul unei percheziţii la intrarea în liceul său din Denver, Colorado (Vest), în dimineaţa zilei de miercuri. Răspunzând la un apel de urgenţă, poliţia şi paramedicii „au sosit rapid la faţa locului şi au descoperit doi… Citește mai mult